Web Analytics

Schimb de bune practici între Consiliile Județene Argeș și Sibiu

de | 29.09.2021 10:15 | Actualitate

La începutul acestei săptămâni, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, și o echipă de funcționari din cadrul Direcției Strategii, Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională s-au întâlnit cu omologii de la Consiliul Județean Sibiu.

Delegația de la Consiliul Județean Argeș a fost primită de vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca, administratorul public al județului Sibiu și funcționari din cadrul Direcției Strategii și Proiecte.

Citește și: Raport privind acțiunile de dezinformare și a efectelor acestora în România

„Am purtat discuții punctuale, în special de ordin tehnic, privind problemele întâmpinate în implementarea proiectelor cu finanțare europeană, modificările legislative și modul de aplicare a acestora în vederea realizării investițiilor de interes județean. De asemenea, a fost pusă în discuție Strategia celor două județe pentru perioada 2021-2030. Ne-am exprimat deschiderea spre viitoare colaborări între cele două administrații județene, deoarece considerăm că numai împreună, în special, prin schimburi de bune practici, putem realiza proiecte majore pentru comunităţile noastre.”, a declarat vicepreședintele C.J. Argeș, Marius Nicolaescu.

Echipa de la Consiliul Județean Argeș a efectuat și o vizită în teren la două obiective de investiții derulate în Sibiu cu fonduri europene.

 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii