Foto-document. 20 decembrie 2007. Din perioada încă romantică a vieții literare. Pe atunci scriitorii erau uniți, erau prieteni, știau să zâmbească. Premiile Filialei Pitești a USR pe anul 2006. Nu toți cei din imagine au luat premii, doar doi, dar ceilalți știau să se bucure pentru cei premiați.
În imagine (de la stânga la dreapta): regretatul poet Gheorghe Izbășescu (din Onești, originar din Muscel, premiant), criticul literar Ștefan Ioan Ghilimescu (din Fieni, Dâmbovița), scriitorul Marin Ioniță (nepremiat, dar solidar cu premianții), Nicolae Oprea (președintele Filialei Pitești ce se întinde peste 5 județe, autosuspendat de la premii, dar entuziast că a făcut o bucurie altora), poeta Conița Lena, premiantă, și prozatorul Dumitru Ungureanu, nepremiant.
Fotografie din fostul Muzeu al Literaturii Argeșene. Muzeul a rezistat doi ani, fiind demolat în 2007 pentru a se amenaja, pe acel spațiu, birouri pentru Filarmonica Pitești. A meritat, muzeul nu a avut succesul scontat… Erau tablouri cu marii scriitori argeșeni decedați și o colecție cu peste 100 de reviste literare.
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (50)
Citește și Recunoaştere guvernamentală pentru Închisoarea Piteşti
0 Comentarii