Nu pot fi bucurii mai mari pentru un scriitor decât acelea ca scrierile sale să aibă parte de o bună lansare, să se vândă, să dea multe autografe inspirate, să fie citite și să aibă și receptare critică pozitivă. Asta înseamnă că ești pe drumul cel bun.
Dar când te lansezi împreună cu prietenii? La Pitești, în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor, a existat un cenaclu celebru, SIND, format din liceeni și studenți. Cu toții își propuseseră să schimbe fața literaturii, dar au sfârșit prin a deveni un grup de care va trebui să se țină seama de orice istorie literară.
Interesant, toți au performat, chiar și după ce viața i-a dus pe cărări diferite. Iată, în foto, din februarie 1999, pe patru dintre aceștia, când la Muzeul Literaturii Române (în vechiul sediu de pe B-dul Dacia) au fost lansate patru cărți ale Cenaclului Literar SIND. La mijloc se află marele critic literar Ion Bogdan Lefter, cel care i-a girat (și-I girează și azi) pe cei patru. Oare câți scriitori piteșteni s-au lansat la M.L.R.?
De la stânga la dreapta: Tiberiu Frim (dispărut de mai mulți ani pe la rafinăriile din Orientul Mijlociu), Sorin Durdun (ajuns realizator TV la Câmpulung), Florentin Sorescu (avocat) și Liviu Mățăoanu (profesor de istorie în București.
Nu știm dacă Tiberiu Frim mai scrie (în anii 90 avea o poezie pe care ÎPS Calinic o învățase pe de rost!!!), dar ceilalți trei sunt activi, participă la festivaluri, publică și sunt în primele rânduri ale Uniunii Scriitorilor din România.
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (137)
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (136)
0 Comentarii