Web Analytics
scris joi, 12.12.2024

Scene din viaţa culturală piteşteană (107)

Piteștiul a excelat prin coruri foarte bune și dirijori foarte pricepuți. Dar și în comune au fost coruri foarte bune, precum cele de la Domnești, Leordeni, Călinești etc.

Scene din viaţa culturală piteşteană (107)

La Pitești, Emanoil Popescu a înființat și condus, la Palatul Culturii, Corala „D.G. Kiriac”, condusă mai apoi de către dirijorii Moise Mitulescu (acesta a mai condus și alte corale, precum „Negru-Vodă” ori corul siderurgiștilor de la Uzina „Dacia”), Georgică Paraschivescu (acesta, de nevoie, „mută” corala la Casa de Cultură a Sindicatelor), în prezent fiind condusă de Silviu Deaconescu (dar corala a ajuns pe persoană fizică, nemaifiind susținută de Casa Sindicatelor). A mai fost, vreme de 30 de ani, corul „Clasic”, condus de Magdalena Ioan.

Am lăsat la urmă corul „Ars Nova”, cel din imagine, acesta fiind înființat și condus o viață (1970–2016) de Gheorghe Gomoiu (din 2016, de Radu Titi). Gheorghe Gomoiu, pe lângă „Ars Nova”, a condus, în paralel, și Corul mixt din Scornicești. Prof. Gomoiu a susținut cursuri de dirijat, în 1981, la Institutul Național „Marly le Roi” din Franța, iar în 1987 a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Marburg (Germania); la Pitești nu a meritat o asemenea recunoaștere.
Foto-document. Corul „Ars Nova” pe scena Casei Sindicatelor, la 21 mai 1980. De sus, Ceaușescu trăgea cu urechea…

Citește și „Sfântul Neagoe Vodă Basarab”, o monografie de excepţie semnată de Calinic Argeşeanul

Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (106)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită