Web Analytics
scris vineri, 14.11.2025

Scandalul digitalizării de la Evidenţa Populaţiei ia amploare! Viorel-Marian Badea, directorul din Argeş, îl face „incapabil” pe şeful său de la Bucureşti!

Scandalul digitalizării de la Evidenţa Populaţiei ia amploare! Viorel-Marian Badea, directorul din Argeş, îl face „incapabil” pe şeful său de la Bucureşti!

„Sistemul informatic național are extrem de multe lacune și îngreunează atât activitatea ofițerilor de stare civilă, cât și activitatea în relația cu cetățeanul”

„Ca să fiu plastic, noi am avut la Argeș un Duster, iar DGEP ne-a vândul la nivel național un Trabant”

Săptămâna trecută, „Jurnalul” semnala un alt scandal la nivelul Consiliului Judeţean. Şeful de la Evidenţa Populaţiei Argeş, Viorel-Marian Badea, era acuzat de superiorul său de la Bucureşti că a blocat digitalizarea oficiilor de stare civilă din judeţ. Directorul de la Evidenţa Populaţiei pe ţară, Cătălin Giulescu, afirma că judeţul Argeş utiliza o bază de date proprie, paralelă cu cea naţională. Contactat de noi, Viorel-Marian Badea, i-a dat o replica dură șefului său, spunând că dă dovadă de „incapacitate profesională și administrativă”. El a explicat că, deși a întârziat implementarea sistemului, pe care îl consideră cu multe probleme, a făcut-o la termen, fiindcă – îl cităm – „nu contează la ce oră trebuie să plece trenul, contează ca în momentuil în care a plecat trenul să fii în el . Și noi am fost”.

„Aplicația noastră a fost prezentată și d-lui director Giulescu, și d-nei director adjunct la vremea respectivă; au apreciat”

„Într-adevăr, suntem județul care a intrat cel mai târziu în acest sistem informatic, pentru că noi aveam un sistem informatic de 20 de ani funcțional, care era foarte bun, iar ceea ce s-a făcut la nivel național avea foarte multe sincope la momentul implementării. Mă surprinde reacția d-lui director Giulescu… În primul rând, sistemul informatic făcut de noi în Argeș a fost un sistem la nivel național. Când structura centrală a Ministerului de Interne a pornit această aplicație, noi deja eram informatizați într-o proporție extraordinar de mare și utilitatea sistemului s-a văzut în relația pe care toți ofițerii de stare civilă au avut-o cu instituția noastră și cu cetățenii care apelau la serviciile lor. Într-adevăr, sistemul nostru era făcut la nivelul județului în baza unui parteneriat public-privat încheiat de CJ Argeș cu toate UAT-urile din județ. Am fost pionieri în acest domeniu la nivel național și rezultatele s-au văzut” – ne-a spus dl Badea.

Nu exista însă o coordonare cu datele de la nivel național. „Nu exista pentru că a fost o reticență tot din partea Ministerului de Interne, care nu ne permitea accesul la Registrul Național de Evidența Persoanelor, ca să putem fi conectați cu toți ceilalți. Noi am cerut de la bun început acest acces, ni s-a comunicat că nu există prevedere legală, că doar în anumite condiții se poate face accesul… Dar nu ne poate acuza nimeni că ceea ce am făcut noi pe plan local este în afara vreunui cadru legal. Că nu am fost interconectați la nivel național nu este vina niciunui factor de decizie de la nivelul Argeșului și nici a vreunui ofițer de stare civilă. Mai ales că interconectarea putea fi făcută într-un mod foarte optim prin intermediul serviciilor locale de Evidența Persoanelor, care gestionează activitatea respectivă în toate localitățile din județ, iar ofițerii de stare civilă transmiteau acele comunicări și modificări, obligați, prin lege, către aceste servicii locale.

De altfel, aplicația noastră a fost prezentată și d-lui director Giulescu și d-nei director adjunct la vremea respectivă și șef al Serviciului central de Stare Civilă; au apreciat și au considerat că este foarte bună. Nu înțeleg acum această reacție. Nu vă ascund că sistemul național are extrem de multe lacune și îngreunează atât activitatea ofițerilor de stare civilă, cât și activitatea în relația cu cetățeanul, pentru că permite foarte multe erori generate de proasta sa proiectare. Îmi asum ceea ce spun, pentru că și în momentul de față, deși legislația a fost modificată, se merge în anumite fluxuri pe legislația abrogată. Inconvenient pe care l-am semnalat Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, încă de acum un an și ceva și pe care nu l-a remediat nici în prezent. Și mai sunt foarte multe alte aspecte care au generat o creștere a volumului de activitate și de lipsă de predictibilitate a ofițerilor de stare civilă în relația cu cetățeanul, erori datorate acestui sistem informatic” – ne-a spus dl. Badea.

„Aștept ca dl. Giulescu să-și ceară scuze în mod public”

Exemple de astfel de erori? „Da, la divorț. A fost nevoie de emitere a 3 acte administrative de rectificare a datelor divorțului; pentru că sistemul, în loc să dea data la care se producea divorțul, dădea o dată greșită. Sau la rectificarea actului de stare civilă: soții intră în căsătorie prin acest sistem cu numele rezultat din căsătorie. Or, un soț intră în căsătorie cu un nume, celălalt intră cu alt nume, amândoi pot să iasă cu alt nume sau cu numele unite. Dar sistemul nu vede acest aspect nici acum. (…) Exemplul concludent: neîntocmirea și necomunicarea mențiunilor de căsătorie pe actele de naștere ale soților, aspect semnalat de colegii din țară sâmbătă și duminică (1 și 2 noiembrie).
Întârzierea noastră de interconectare a fost generată de faptul că sistemul n-a fost bine pus la punct, nu era realizat în așa fel încât să răspundă cerințelor unui sistem informatic de nivelul secolului XXI. Întârzierea a fost generată și de faptul că sistemul nostru era bun și pentru că nu a avut loc o pregătire temeinică a ofițerilor de stare civilă de către structura centrală pe modul de utilizare a acestei aplicații informatice”.
L-am întrebat pe dl Badea de ce a ieșit directorul general să spele rufele în public? „Mă surprinde ieșirea d-lui director general Giulescu. Toate aceste aspecte au fost semnalate nu o singură dată, ci de mai multe ori în cadru organizat și în cadru formalizat, sub forma unor adrese scrise. Cred că aici este vorba despre incapacitatea profesională și administrativă de care acesta dă dovadă, apreciind că prin atac la persoană, fără a fundamenta, din punct de vedere obiectiv, încălcarea legii și care au fost adevăratele motive, încearcă să justifice incoerențele acestui sistem imformatic. Aștept ca dl. Giulescu să-și ceară scuze în mod public, așa cum a adresat respectivele acuzații, total nefondat.

Ca să fiu plastic, noi am avut la nivelul județului Argeș un Duster și DGEP ne-a vândul la nivel național un Trabant… Este surprinzător că, în loc să fie luate măsuri de optimizare a fluxurilor și de înlăturare a deficiențelor constatate, se încearcă să se arunce cu noroi într-o activitate care, în opinia mea, a fost deschizătoare de drumuri la nivel național. Când județul Argeș întocmea în format electronic carte de stare civilă, acum 20 de ani, dl director Giulescu habar nu avea ce înseamnă să întocmească un act de stare civilă un ofițer de stare civilă. În loc de acuzații nefondate, cel mai corect ar fi să se așeze la masa discuțiilor, să purtăm un dialog cu toți ofițerii de stare civilă din Argeș, dacă dorește, și să înțeleagă că problemele nu sunt ale directorului Badea, nici ale județului, sunt ale unui sistem. Și dacă acest sistem nu este pus la punct de la bun început, nu are cum să funcționeze niciodată foarte bine” – a conchis interlocutorul nostru.

În scandalul salariilor, C.J. Argeş l-a destituit pe directorul Badea, dar l-a repus în funcţie

Directorul Viorel-Marian Badea este, de felul său, un luptător. În 2017, când a mărit salariile angajaților din Direcție la nivelul celor de la Consiliul Județean, C.J. Argeș a „apreciat” că acestea sunt nelegale, suspendându-l și, ulterior, destituindu-l din funcție. Dl Badea a atacat această decizie și a avut câștig de cauză. A fost repus în drepturi, iar „trei instanțe au decis că drepturile stabilite de mine au fost corect acordate. Trei instanțe, nu una!”

Citește și Un nou scandal zguduie Consiliul Judeţean. Şeful de la Evidenţa Populaţiei Argeş, acuzat de un superior de la Bucureşti că a blocat digitalizarea oficiilor de stare civilă din judeţ. Directorul de la Evidenţa Populaţiei pe ţară afirmă că judeţul Argeş utiliza o bază de date proprie, paralelă cu cea naţională

Citește și Primarul Aurel Costache, despre scandalul gazelor de la Mioveni: „Aş putea spune că cineva a vrut să mă facă, dar…”

Citește și Poliţia, OPC, DSA şi DSVSA au descins la „magazinul de vise” din Piteşti. Produsele cu cannabis au fost distruse

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...