Web Analytics
scris duminică, 23.03.2025

Scandal în sistemul universitar britanic. Mii de români înscriși la cursuri doar pentru a accesa împrumuturi

Un val de suspiciuni de fraudă planează asupra sistemului de împrumuturi universitare din Marea Britanie, iar în centrul investigației se află mii de cetățeni români, potrivit unei anchete publicate de The Sunday Times. Aceștia s-ar fi înscris la cursuri universitare doar pentru a accesa împrumuturi generoase, pe care nu intenționează să le returneze, atrag atenția autoritățile britanice.

Scandal în sistemul universitar britanic. Mii de români înscriși la cursuri doar pentru a accesa împrumuturi

Citește și: S-a stins din viață compozitorul corului Madrigal, Dan Buciu

Datele obținute de publicația britanică indică faptul că în anul universitar 2022/2023 au fost identificate peste 3.500 de cereri suspecte de împrumuturi, însumând aproape 60 de milioane de lire sterline.  În acest context, studenții români sunt menționați frecvent ca fiind beneficiarii principali ai unor astfel de practici. La unele universități, între 35% și 55% dintre aplicanți provin din România. Surse din cadrul instituțiilor de învățământ susțin că mulți abandonează cursurile imediat după ce primesc prima tranșă a împrumutului pentru întreținere, în valoare de aproximativ 4.000 de lire, doar pentru a reaplica anul următor.

Cum funcționează schema financiară

Odată acceptați la cursuri, studenții pot solicita două tipuri de împrumuturi: pentru taxele de școlarizare și pentru întreținere. Banii pentru taxe merg direct la universitatea principală, care redirecționează o parte către colegiul francizat și către agenții de recrutare. Împrumuturile de întreținere – de până la 13.700 de lire anual – sunt virate direct în contul studentului, în trei tranșe.

Rambursarea acestor sume se face abia după absolvire și doar dacă beneficiarul câștigă peste 25.000 de lire anual. În caz contrar, datoria se anulează automat după 40 de ani.

Citește și: Elena Lasconi: „Voi face audieri publice pentru numirea de noi judecători la CCR”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...