Indemnizația de concediu medical va fi redusă de la 75% din baza de calcul (veniturile brute la care este calculată contribuția de asigurat), cu o scădere drastică la 55% din baza de calcul pentru cei care beneficiază de concedii medicale scurte, de până la 7 zile, prevede un proiect de lege cu măsuri de ajustare bugetară pregătit de Guvern pentru a fi asumat în Parlament. În cazul concediilor medicale între 8 și 14 zile, indemnizația va fi de 65% din baza de calcul, prevede proiectul.
Pentru concediile medicale de la 15 zile în sus, rămâne o indemnizație de 75% din baza de calcul. Guvernanții au criticat în mod repetat în ultima perioadă numărul excesiv de concedii medicale acordate și au promis controale. Noile prevederi intră în vigoare de la 1 august 2025, dar nu vor afecta indemnizațiile pentru concedii medicale aflate în derulare.
Citește și: Trei miniștri din Guvernul Ciolacu au cerut bani din Fondul de rezervă știind că bugetul e în colaps
De asemenea, proiectul prevede un cuantum brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru bolile cardiovasculare prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilite. Nu se modifică modul de stabilire a indemnizației pentru afecțiuni grave, în prezent la 100% din baza de calcul.
Categoriile care beneficiază și vor beneficia în continuare de această exceptare sunt cele cu indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, de bolile infectocontagioase din grupa A, de urgențe medico-chirurgicale, precum și de unele tipuri de arsuri, inclusiv pentru perioada de recuperare.
0 Comentarii