Web Analytics
scris marți, 04.11.2025

Șase percheziții în Argeș. Delapidare și deturnare de fonduri, fals și uz de fals

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a IGPR, marți, 4 noiembrie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economico-financiare din Argeș, sub supravegherea procurorilor de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a două dosare penale.

Șase percheziții în Argeș. Delapidare și deturnare de fonduri, fals și uz de fals

Citește și: Fotbalist celebru, judecat în Franța pentru viol

De la ora 6.00, au fost făcute patru percheziții în municipiul Pitești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și deturnare de fonduri.

Din verificări a rezultat că, o unitate privată de învățământ din municipiul Pitești, fără respectarea prevederilor legale, ar fi schimbat destinația unei parți din fondurile virate de la bugetul local – potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș.

De asemenea, factori decizionali din cadrul unității de învățământ și-ar fi însușit o parte din sumele de bani acordate salariaților cu titlul de prime și salarii și ar fi achitat din bugetul instituției cheltuieli reprezentând achiziții de bunuri și servicii efectuate în nume propriu.

Prejudiciul cauzat este estimat la 637.321 de lei.

Alte două percheziții sunt efectuate la punctele de lucru ale unei societăți comerciale din comuna Dărmănești, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate – mai arată sursa citată.

Din verificări a rezultat că, în perioada iunie 2023 – iunie 2024, reprezentanții societății comerciale din Dărmănești ar fi solicitat și obținut certificate de circulație a mărfurilor, prezentând la autoritatea vamală declarații ale furnizorului pe termen lung pentru produse cu statut de origine preferențială și facturi fiscale neconforme cu realitatea.
Cu ajutorul acestor certificate ce atestau situații nereale referitoare la proveniența intracomunitară a mărfurilor comerciale ar fi fost realizate exporturi, evitându-se plata corespunzătoare a taxelor vamale.

Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările continuă pentru stabilirea ctuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor, sub supravegherea procurorilor de caz.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită