Web Analytics
scris luni, 01.07.2024

Șase elevi eliminați la bac în Argeș. Unei tinere i-a sunat telefonul când preda lucrarea

Peste 134.000 de foşti liceeni au dat prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba şi Literatura Română. Dintre aceştia, o parte sunt absolvenţi ai anilor trecuţi.

Șase elevi eliminați la bac în Argeș. Unei tinere i-a sunat telefonul când preda lucrarea

Pentru unii din elevi BAC-ul s-a terminat foarte repede. Nu mai puţin de 6 elevi au fost eliminaţi din examen, doar în Argeş. Cei 6 au fost prinşi că avea asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Este vorba despre 3 elevi ai unui liceu din Costești, alți doi elevi de la Liceul Tehnologic din Mozăceni și o elevă de la Câmpulung.

Citește și: Bac 2024: Dosar penal după ce subiectele de la proba de Limba Română au ajuns în mediul online la câteva minute după începerea examenului

În cazul elevei din Câmpulung se poate spune că norocul a părăsit-o în ultima secundă. Tinerei i-a sunat telefonul chiar în momentul în care preda lucrarea, iar profesorii o scanau. Practic, aceasta era la doar câţiva paşi de a ieşi din sala de examen.

Conform calendarului, marți, 2 iulie, urmează proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie), iar joi, 4 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării. Vineri, 5 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă, elevii de clasa a 12-a urmând să afle primele rezultate, înainte de contestații, în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se vor afișa pe 12 iulie.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită