În anii de liceu, piteșteanul Ovidiu E. Moț se „ținea” după poetul Aurel Sibiceanu, spre a primi învățătură, pe bulevardele literaturii și pe cărările metaforei. A urmat Facultatea de Istorie și, din anul 2000, este expert restaurator hârtie-piele-pergament la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu. În toată această perioadă, Ovidiu E. Moț nu s-a despărțit nicio clipă de scris, căutând noi căi de exprimare.
Și când a simțit că și-a format un stil al lui, s-a pus pe publicat. Pe banii lui, luând împrumuturi numai de el știute. Cert este că fix în ultimul an a publicat nu mai puțin de 6 cărți, cinci romane și unul de poezie („Eroticon la drumul mare”). Cele de proză sunt: „Apendicele lui Kempis”, „Toate visurile nopții”, „Către sine însuși Poveștile”, „Ecaterina și bibliomanul” și „Sidonia”.
„Sidonia” abia a apărut. Titlul face trimitere ca fiind un roman de dragoste, dar nu e așa. Sunt și scurte povești de dragoste, dar restul sunt discuții cu caracter filosofic. De menționat că părți din acțiune se petrec în diverse localități din Argeș.
Ca „Epilog”, Ovidiu E. Moț ne invită să citim următoarele: „Administrația Cimitirelor a reclamat deranjarea unui mormânt. Profanarea. Din cimitir lipsea un mormânt cu mort și cruce. Dispăruse peste noapte. Groapă goală. Aproape. Pe lutuială erau niște pietre. Mormântul lui Franake – după cum reieșea din scripte. Un grec pe care nu-l reclama nimeni. Totuși, cineva plătea anual taxa. Mortul nu avea alt nume. Acum nici oseminte, mormânt, cruce. Jurnaliștii n-au fost interesați de poveste. Povestea cui? Nu existau probe, nu exista poveste!”
Așa scrie, original, Ovidiu E. Moț, imaginând povești care nu te lasă indiferent. Treptat-treptat, o să-și construiască un nume în literatură. Lipsesc un critic mare și o revistă națională importantă să-l comenteze. Abia apoi va veni și succesul de piață…
Citește și Daniela Voiculescu, 33 de cărţi în 36 de ani
Citește și Semnal editorial. „Frosica şi Arhanghelul Gavriil”
0 Comentarii