Web Analytics

Sărbători cu foc de artificii la Câmpulung

de | 19.12.2019 14:07 | Actualitate

Centrul municipiului muscelean nu mai este loc de promenadă în perioada sărbătorilor de iarnă, lucrările întârziate pentru amenajarea Pieţei Primăriei mutând bradul şi veselia în Grădina Publică „Mersi”. Iar până pe 20 decembrie, Primăria organizează manifestări prin care se marchează venirea lui Moş Crăciun la unităţile şcolare şi complexele de servicii pentru copiii cu dizabilităţi din Municipiul Câmpulung, dar şi spectacole şi concerte de datini şi obiceiuri. Printre altele, mâine va avea loc lansarea albumului de colinde al lui Gavriil Prunoiu cu Grupul vocal folcloric bărbătesc „Doruri Muscelene” din Mihăeşti, condus de Liviu Iana, iar vineri, la Primărie, va fi „Serbare de Crăciun” organizată de Asociaţia START pentru Autism.
La cumpăna dintre ani, Primăria şi Consiliul Local îi vor aştepta pe câmpulungeni în Piaţa Primăriei pentru a trece împreună în noul an ciocnind o cupă de şampanie şi admirând un foc de artificii.
C.I.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii