Web Analytics

articol scris joi, 17 decembrie 2020

Sărbătoarea Sfântului Proroc Daniel

Sfântul Proroc Daniel

Prorocul Daniel s-a născut din seminția lui Iuda, seminție împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel și tinerii Anania, Azaria și Misail au fost luați robi.

Datorită înțelepciunii sale, Daniel este chemat de către Nabucodonosor la palatul său, împreună cu cei trei tineri. Refuză să se hrănească din bucatele împăratului și îl învață pe acesta că printr-o alta hrană (doar semințe și apă) se pot arăta mai frumoși la chip decât cei ce se hraneau din masa împaratului.

Citește și:  Întors din morţi, Gheorghe Dinescu îşi spune povestea horror de pacient Covid

A tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul acestuia nu a reușit să le explice.

    Pentru că nu s-au închinat unei statui a împăratului, cei trei tineri au fost aruncați într-un cuptor încins. Datorită credinței lor, Dumnezeu va preface focul în rouă.

Motivul pentru care nu a fost aruncat și Daniel în cuptorul încins a fost acela ca el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducatorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, pentru că era nume de dumnezeu.

Însă refuză să se închine idolilor și este aruncat într-o gropă cu lei, în vremea împăratului Darie, din care va ieși nevătămat. În urma acestei minuni, împăratul Darie a scris către toate popoarele: “Pacea voastra sa se înmulțească. De mine s-a dat această poruncă în tot pământul împărăției mele, ca fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strica și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijinește și izbăvește. Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniel din gurile leilor”.

Citește și: Povestea unui piteştean, medic de urgenţă în Spania, infectat de două ori cu COVID-19

Mai târziu, va fi aruncat pentru a doua oară într-o groapă cu lei din cauza credinței în Dumnezeul Cel Viu, dar și de această dată va ieși nevătămat.

Daniel și cei trei tineri au murit în vremea împăratului Atic, iar din Sinaxar aflăm că la învierea lui Hristos au înviat și aceștia și s-au arătat multora.

Sfinții Părinți au rânduit ca pomenirea lor să fie făcută cu șapte zile înainte de nașterea Mântuitorului, pe motiv că aceștia erau din seminția Iudei, din care și Mântuitorul nostru Își trage neamul după trup.

Daniel înseamnă, în ebraică, “Dumnezeu este judecătorul meu“.

Sfântul Proroc Daniel se numără între cei patru mari Proroci ai Vechiului Testament, împreuna cu Sfinții Isaia, Ieremia și lezechiel.

Tot astăzi, facem pomenirea:

– Sfintilor Mucenici Patermutie, Copri si Alexandru;
– Cuviosului Dunale;
– Sfantului Mucenic Iahu;
– Sfantului Dionisie cel Nou din Zachint;
– Sfantului Mucenic Nichita.

Distribuie!

0 Comentarii

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Cercetări după un accident pe DN 65, în Lunca Corbului. Un șofer de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 26 de ani, din Pitești, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 65, în comuna […] Citește!

aeroport cluj destinatii

Schimbări majore pe Aeroportul Cluj: Control automat al pașapoartelor și un sistem care permite aterizări pe ceață densă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a făcut un pas important în modernizarea infrastructurii, prin implementarea a două sisteme destinate […] Citește!

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu s-a produs marți seară, la o locuință din satul Cochinești, comuna Stolnici, județul Argeș. La […] Citește!

Cutremur în SuperLiga: CFR Cluj, UTA și Petrolul, în pericol să fie depunctate din cauza datoriilor!

Trei cluburi importante din SuperLiga riscă să fie sancționate cu depunctări în perioada următoare! CFR Cluj, UTA Arad și Petrolul […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. Etapa […] Citește!

„Tezaurul din lada de familie”, o nouă expoziție la Muzeul Golești

„Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești invită publicul la vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, semnată de Maria Mirela Mitroiu, […] Citește!

Exercițiu ISU Argeș, cu forțe și mijloace, după două scenarii de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș organizează un exercițiu județean cu forțe și mijloace în […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete