Web Analytics
scris miercuri, 20.08.2014

„Sărbătoarea Argeşului şi Muscelului a fost transformată într-o campanie electorală pe bani publici”

# Liderul PMP Argeş, Cătălin Bulf, atacă din nou PSD. Liderul PMP Argeş, Cătălin Bulf, e din nou foarte critic la adresa puterii și consideră că PSD Argeş a transformat, de-a lungul anilor, Sărbătoarea Argeșului și Muscelului mai mult într-o petrecere privată, ținută însă pe bani publici. „Este înjositor pentru un partid cu resursele PSD Argeş să recurgi la banii cetăţeanului ca să-ţi faci campanie electorală! Trag un semnal de alarmă şi vă spun că nu am văzut nume care meritau să fie scoase în faţă, anul acesta, precum Constantin Stroe. Am văzut în schimb destule nume care vor fi premiate de Consiliul Judeţean, însă nu toate meritau să fie acolo. Iar asta denotă lipsa de responsabilitate a domnului Tecău şi a partidului pe care îl reprezintă în Argeş, şi anume PSD! Le solicit public organizatorilor Sărbătorii Argeșului și Muscelului, dar şi autorităţilor statului ca, la astfel de manifestări, să nu mai fie fluturaţi în faţa oamenilor, pe scenă, în special membri  ai PSD Argeş. Ar fi bine să se evite transformarea unei astfel de sărbători într-o campanie electorală pe banii argeşenilor”, a precizat președintele PMP Argeș. A.V.

„Sărbătoarea Argeşului şi Muscelului a fost transformată într-o campanie electorală pe bani publici”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Accident cu victimă pe DN 65

Accident rutier, vineri, în comuna Albota, pe DN 65. Au fost implicate două autoturisme. ISU Argeș...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Secretul nedeszăpezirii în Câmpulung

Neputința autorităților câmpulungene de a asigura circulația rutieră și pietonală în condiții decente pe timp de iarnă, după căderea zăpezilor a...