Web Analytics
scris luni, 16.09.2024

Săptămână importantă pentru FC Muscelul Câmpulung

În etapa a șasea din Liga 2, AFC Muscelul Câmpulung a reușit să se impună în meciul contra formației CS Mioveni, cu scorul de 1-0, și așteaptă cu încredere următoarele confruntări. Săptămâna aceasta este una importantă pentru fotbaliștii musceleni.

Săptămână importantă pentru FC Muscelul Câmpulung

Oficialii clubului îl vor prezenta pe noul antrenor principal, care va fi ajutat și de un director tehnic. Conducerea grupării din Câmpulung s-a orientat către doi foști rapidiști, așa cum am anunțat încă de săptămâna trecută.

În funcția de director tehnic va fi învestit Marian Rada, fostul antrenor al echipei Rapid, iar antrenor principal ar urma să fie numit Marius Bratu, fostul portar al giuleștenilor.

Finalul săptămânii este unul dificil pentru argeșeni. Cu 6 puncte obținute în șase etape, AFC Muscelul Câmpulung ocupă locul 16 în clasamentul intermediar al Ligii 2, din cauza golaverajului, 4-13, al doilea cel mai modest dintre cele 22 de competitoare, fiind devansată de cele două echipe cu care se află la egalitate de puncte, Metalul Buzău (locul 14, golaveraj 8-10) și Chindia Târgoviște (15, 6-10).

În etapa a 7-a, echipa argeșeană urmează să joace sâmbătă, de la ora 11, în deplasare, cu Corvinul Hunedoara.

Citește și: Costin Ghiță, președintele FC Muscelul Câmpulung: „A fost un meci echilibrat, disputat pe un teren foarte greu”

Trebuie să jucăm ceea ce lucrăm la antrenament

După victoria obținută în fața echipei CS Mioveni, Vasile Slăninoiu, antrenorul interimar al muscelenilor, a tras concluziile.

„A fost un meci foarte greu, cum ne așteptam să fie, fiindcă Mioveniul este o echipă foarte bună, cu state vechi în Liga 2 și Liga 1. Așa cum am declarat și înainte de joc, am avut încredere în băieți, dar și ei au încredere în noi. Trebuie să jucăm ceea ce lucrăm la antrenament și ne va ieși jocul foarte bine. Mulțumim suporterilor, oamenilor care au făcut să fie posibil acest joc la Câmpulung și sperăm ca de acum încolo să aducem cât mai multă lume în tribună și, de ce nu, să vină și victoriile acasă”, a spus cel care în raportul de joc a fost trecut ca maseur, fiindcă nu are nicio specializare pentru a fi antrenor secund sau chiar preparator fizic.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...