Web Analytics

Sancțiuni aplicate în Pitești pentru nerespectarea regimului de pază a obiectivelor

de | 5.03.2018 10:19 | Actualitate

sanctiuni pazaPolițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă pentru verificarea modului de respectare a prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra patrimoniului.

Au fost controlate 14 societăţi comerciale cu obiect de activitate desfacerea cu amănuntul de băuturi alcoolice, alimentaţie publică şi jocuri de noroc.

În urma controalelor, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, conform Legii 333/2003 și H.G. 301/2012, în valoare totală de 1.300 de lei.

Reamintim faptul că Legea 333/2003 prevede că, pentru personalul specializat care desfășoară activități de pază, poate fi retras atestatul de pază dacă, în termen de șase luni, persoana săvârșește două fapte contravenționale reglementate de legislația incidentă în domeniul pazei bunurilor și obiectivelor.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii