Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, a găzduit joi, 7 aprilie, ora 16, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, activitatea interactivă – Sănătate prin joc, emoție și relaxare”. Evenimentul, organizat de Asociația Pozitera, centrează întreaga atenție pe cunoaștere și autocunoaștere prin joc. Formarea psihologilor și psihoterapeuților în psihoterapia pozitivă ce are în centrul ei, potențialul propriu de vindecare al fiecăruia, reprezintă o altă preocupare a acestei organizații. Unul dintre jocurile propuse, intitulat sugestiv „Papucii copilului meu”, a provocat fiecare familie să noteze o situație conflictuală recentă și să o rezolve, printr-un schimb de roluri între părinți și copii, tocmai pentru a înțelege mai bine emoțiile și trăirile acestora. La finalul evenimentului, toți cei prezenți au participat la o tombolă unde primii trei extrași s-au bucurat de premii constând în cărți, oferite de Editura Diana, dulciuri și baloane oferite de MINUNINO. Turcu Oana

Exploratori digitali încă de la clasa I. 100 de copii din Argeș au învățat despre inteligența artificială, roboți și cum să se protejeze în online
Dintr-o cameră, strigătele copiilor se aud până dincolo de geamurile clădirii. Sunt 10 glasuri,...
0 Comentarii