Web Analytics
scris vineri, 08.03.2019

Salvatorul din Mioveni, voluntar în timpul liber: „Pompierii sunt a doua familie”

Un incendiu violent a izbucnit ieri în cartierul Colibași din Mioveni și a afectat două locuințe și o anexă.
Plutonierul major Cristian Stoica era în concediu când a văzut echipajele de pompieri îndreptându-se spre locul incendiului. Nu a stat mult pe gânduri și s-a alăturat celor patru autospeciale cu apă și spumă, din propria inițiativă. “Mă pregăteam să ies cu autoturismul personal din parcarea blocului când am auzit semnalele acustice ale autospecialelor de intervenție, după care am văzut mașinile de pompieri gonind către caz. Mi-am dat seama că este vorba de un incendiu și am luat hotărârea să îi urmez. Am mers aproximatv 5 km până în cartierul Colibași. Pompierii sunt ca o a doua familie, iar oamenii cărora le ardeau casele aveau nevoie, de asemenea, de ajutor. Orice mână în plus, în aceste situații, este binevenită”, ne-a povestit Cristian Stoica, pompier de 13 ani la Detașamentul Mioveni.
Sursă foto: ISU Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Ultimele articole

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...