Săptămâna trecută, cea de-a 12-a ediție a Salonului Cărții Argeșene, ediție tematică, a luat pulsul vieții literare din județ – cât de tare, cât de rar, nu cumva cu extrasistole îi bate inima? – încercând să stabilească o măsură a solidarității, a coeziunii, a împreună-simțirii creatorilor și iubitorilor de limbă dulce și grea ca mierea.

Prima zi, 23 octombrie, a fost ziua acad. Gheorghe Păun și a mișcării „Curtea de la Argeș”. Fondatorul Clubului Iubitorilor de Cultură din orașul regal, club activ până nu de mult și frecventat de înalte fețe intelectuale din țară și de peste hotare, duce, astăzi, aproape singur, povara unui proiect, a unei misiuni de țară. Gheorghe Păun este o instituție autonomă, o energie peste energiile comune, atât de ușor de dizolvat, energii sabotoare, până la urmă, prin însăși natura lor orgolios-compulsivă. Cu alte cuvinte, avem un om cât un cenaclu, un român care face o revistă și tipărește cărți valoroase, sprijinit de o mână de visători curajoși ca el. Câtă vreme Gheorghe Păun va exista, vom rămâne pe drum și în istorie.
Ziua a doua a Salonului i-a adus la rampă, la prânz, pe elevii Colegiului Național I. C. Brătianu. Am văzut o sală plină până la refuz. Am văzut și cum tinerețea știe să se susțină, cu aplauze și cu pieptul bombat. Am ascultat texte extrem de interesante, din perspectiva revoluției – nu cred că mă aventurez numind-o așa – limbii literare. Și aici, esențială este o Prezență, a profesorului și scriitorului Lucian Costache, busola, ora exactă, turnul de control din care se veghează asupra călătoriei libere și frumoase prin adolescență. L-am cunoscut și pe Ștefan Iordache și i-am urmărit cu atenție scurtmetrajele. Anul viitor, va susține examen la Regie. Sunt încredințată că se va ridica, în timp, la înălțimea celuilalt Ștefan Iordache, Actorul.

Marii scriitori argeșeni dispăruți, readuși în memoria participanților

După-amiază, Fundația Culturală „Liviu Rebreanu” a întors timpul cu cheița înapoi. De jur-împrejurul amintirii, sub bagheta poetei și profesoarei Allora Albulescu, au fost evocați Traian Gărduș, Floru Mihăiescu, Miron Cordun, Ludmila Ghițescu, Nicolae Badi, Ion Popa-Argeșeanu, spiritul cenaclului de odinioară, înăuntrul căruia învățai să fii tu alături de ceilalți.
Ziua a treia a fost a „Cafenelei literare” și a „Pietrelor Doamnei”. Poetul Virgil Diaconu și-a convocat samuraii. În fața asistenței intimidate – Virgil Diaconu are această putere – au citit Alexandru Mărchidan, Liliana Rus, Luminița Picui, Lucian Costache. „Pietrele Doamnei”, singurul cenaclu rural din Argeș, a salutat apariția noului volum de proză poetică – „Cincizeci și cinci” –  al mentorului său, prof. George Baciu. Lecturi, discuții și iar lecturi, în jurul unui foc simbolic. Foarte puțini își mai întind, astăzi, către el mâna care simte când scrie.
Ziua a patra, ultima, a creat iluzia unui cenaclu-spectacol, repetiția unei piese de teatru a „Armoniilor Carpatine”, armonii, pentru că au grijă să rămână așa ing. Nicolae Cosmescu și dr. Adrian Mitroi. Același cerc magic, texte variate, vârste despărțite de experiență, dar care slujesc la fel, adică fără cusur, Muza.
Concluzia, mică și temătoare ca o pasăre, a organizatorului: devenim din ce în ce mai puțin. Ne pierdem ca număr și ne pierdem substanța. Cuvântul atârnă ca o marfă oarecare într-un galantar dosnic. Poate că nu mai e timpul lui, poate că e nevoie să așteptăm să-și revină din boală. Cei care trăiesc, însă, prin el, datorită lui, nu abdică. Sunt ultimii soldați la datorie.