Web Analytics
scris marți, 08.08.2017

Salariul mediu brut pe economie în iunie: 3313 lei !

statistica cresteriPotrivit Direcției Județene de statistică, în luna iunie 2017, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3313 lei, cu 0,8% mai mare decât în luna mai 2017. Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,5%.

Salariul mediu brut pe economie  în iunie:  3313 lei !

În luna iunie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic2, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna iunie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 15,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 6,5% şi 11,5% în activităţi de editare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea băuturilor, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii); între 4,0% şi 5,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, telecomunicaţii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea produselor din tutun, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

De asemenea, în sectorul bugetar3 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+1,1%) şi sănătate şi asistenţă socială (+0,5%). Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ (-1,1%) comparativ cu luna precedentă.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită