Săptămâna trecută, în cadrul Comisiei judeţene de fond funciar a fost adoptată o hotărâre prin care a fost stabilită o procedură clară de rectificare a titlurilor de proprietate. „Este vorba de corectarea unor erori materiale strecurate în titlurile de proprietate deja emise (erori de scriere a numelor sau prenumelor, erori cu privire la tarla şi parcelă, la vecinătăţi, suprafaţa reală, identificarea cadastrală a parcelei ş.a.). De ceva vreme, la Comisia judeţeană de fond funciar ne confruntăm cu o avalanşă de solicitări de rectificare a titlurilor de proprietate, întrucât la scrierea acestora, în perioada de după 1991, s-au făcut mai multe erori, iar situaţia lor cadastrală de atunci nu se mai potriveşte cu cea de astăzi. Totodată, peste 90% din cei prezenţi la audienţe vin cu aceeaşi problematică – rectificarea titlurilor de proprietate”, a explicat prefectul de Argeș, Cristian Soare. De acum, atât cetăţenii, cât şi primăriile vor şti concret ce documente trebuie să cuprindă un dosar de corectare a unui titlu de proprietate. După adoptarea hotărârii de rectificare a titlului de proprietate, OCPI are la dispoziţie maximum 30 de zile pentru corectarea acestuia, fără a mai cere însă documente în plus faţă de cele prezentate deja de primării la Comisia judeţeană. „Prin această măsură vom reduce birocraţia (limitarea numărului de documente prezentate pentru corectarea unui titlu de proprietate), dar vom reduce şi timpul de corectare a unui titlu de proprietate”, mai spune prefectul Cristian Soare.
I.M.

Amenzi date de polițiștii locali piteșteni
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale –...
0 Comentarii