Toată suflarea celebrează astăzi Mica Unire de la 24 ianuarie 1859, moment decisiv pentru înfăptuirea statului național unitar român. La Pitești, reprezentanții instituțiilor și ai armatei s-au strâns în fața Curții de Conturi, acolo unde este și bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Din partea CJ Argeş a participat o delegație condusă de secretarul general al județului Ionel Voica și de Nicolae Pavelescu, consilierul președintelui CJ, Ion Mînzînă. Iar din partea Primăriei Pitești au participat, printre alții, edilul Cristian Gentea, consilierii locali Tiberiu Irimia, Gelu Tofan, city-managerul Lucrețiu Tudor.
Citește și Cum poți să te implici în organizarea festivalului Simfonia Lalelelor
Manifestarea a debutat cu salutul drapelului de luptă, după care preoții au oficiat slujba Te Deum. Au fost depuse coroane de flori la bustul domnitorului, iar managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, a vorbit despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie, dar și despre personalitatea lui Cuza.
La finalul evenimentului, toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii.
0 Comentarii