Web Analytics
scris marți, 07.01.2025

S-au întors din vacanță cu amenzi. Poliția a organizat peste 100 de filtre în Argeș

De Bobotează și Sfântul Ioan, polițiștii au organizat aproape 130 de filtre în Argeș, pentru obținerea unui trafic mai sigur la întoarcerea din minivacanță.

S-au întors din vacanță cu amenzi. Poliția a organizat peste 100 de filtre în Argeș

Astfel, în ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș și cei ai structurilor rutiere municipale și orășenești au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră.

Polițiștii rutieri au organizat 129 de filtre rutiere, iar 533 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

S-au dat 484 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 125.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 32 de permise de conducere și retrase 27 de certificate de înmatriculare.

Au fost 122 de sancțiuni ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 18 abateri privind viteza excesivă, ce implică măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce.

Citește și E bun de plată după ce a fost prins de radar în Argeș. Ce nereguli avea mașina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită