Web Analytics

S-a stins din viață, la doar 27 de ani, instrumentistul Doinei Argeșului, Alexandru Bulacu

de | 10.07.2021 15:27 | Actualitate

Instrumentistul Alexandru Bulacu s-a stins aseară, la vârsta de 27 de ani. Pe 1 august și-ar fi sărbătorit ziua de naștere, dar  viața  i-a fost curmată de o boală cruntă. De fel  din Câmpulung, Alexandru a absolvit Liceul ”Dinu Lipatti” și a fost instrumentist la ansamblul Doru și Doina Argeșului.

Iubita lui, Cristina, este cea care a dat trista veste, printr-un mesaj  pe pagina de Facebook:
”Inima mea a încetat să mai bată preț de câteva secunde, dar inima lui s-a oprit definitiv. Sunt multe cuvinte de spus, dar în același timp si o durere enormă. Dumnezeu mi-a luat de lângă mine viitorul, fericirea în toate formele ei și speranța! Am promis că voi rămâne lângă tine pentru totdeauna, indiferent de ce s-ar întâmpla, dar se pare că ” totdeauna” a fost prea puțin.. încă nu am puterea să accept ceea ce se întâmplă si totuși cred că vei deschide ochișorii și-mi vei spune ca mă iubești!
Nu știu dacă asta e destinul sau doar viața nedreaptă..în loc sa ne declarăm iubirea cu ocazia aniversării noastre, ai ales să pleci, să-ți spun ADIO!
Golul din inima mea nu-l va înlocui nimeni niciodată pentru că ai fost mult prea special ca să te poate înlocui cineva.
N-am vrut să pun poze cu tine din ultima ta perioada, cu speranța ca te vei face bine și nu vrei ca prietenii tăi să te vadă așa dar, din păcate, doar pozele mi-au mai rămas; pozele și melodiile tale..
Dacă până acum am fost eu îngerul tău, de acum înainte, tu vei fi îngerul meu!
Să ai drum lin spre ceruri, sufletul, inima și viața mea, te-am iubit, te iubesc si te voi iubi necondiționat și sper să mă veghezi din ceruri și să mă iubești la fel de mult
M-ai iubit până la sfârșitul vieții tale, iar eu te voi iubi până la sfârșitul vieții mele!
Cu drag,
A ta iubită, Cristina”.
Colegii de scenă au postat o fotografie din timpul unuia dintre spectacolele în care Alexandru Bulacu și-a încântat publicul.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii