Documentaţia pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 ale drumului expres Craiova-Piteşti au fost înaintate vineri la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice – ANAP – spre validare, se arată într-un comuniat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citat de Mediafax. La începutul săptămânii trecute, a fost transmisă la ANAP şi documentaţia pentru proiectarea şi execuţia primelor două tronsoane ale drumului expres Piteşti-Craiova, precizează CNAIR. Întregul proiect, cu o lungime de 121,115 km, are o valoare estimată de 3,77 miliarde de lei fără TVA.
Tronsonul 4 se află integral în Argeș
Tronsonul 4 are o lungime de 31,81 kilometri (km 89+300 – km 121+115), va fi construit între limita administrativă dintre judeţele Olt şi Argeş şi intersecţia cu autostrada 1 Bucureşti-Piteşti şi va tranzita localităţile Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni, Oarja. Valoarea estimată a tronsonului 4 este de 909,66 milioane de lei fără TVA. Tronsonul 3, cu o lungime de 31,75 km, va fi construit între km 57+550 şi km 89+300 şi va avea o valoare de 904,81 milioane de lei fără TVA. „Cuprins între intersecţia cu DN 65, în apropierea municipiului Slatina, şi limita dintre judeţele Olt şi Argeş, tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Piteşti va tranzita localităţile Valea Mare, Priseaca, Scorniceşti, Optaşi, Tatuleşti, Coloneşti”, menţionează CNAIR. Cel de al doilea tronson, format din două loturi, va avea o lungime de 39,85 km, va costa 1,47 miliarde de lei făra TVA şi urmează să fie construit între limita judeţelor Dolj şi Olt şi limita judeţelor Olt şi Argeş. Cel de al doilea tronson va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare. Primul tronson al drumului expres Craiova-Piteşti va avea o lungime de 17 km, o valoare estimată de 479,8 milioane de lei fără TVA şi ar urma să fie construit între varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova şi limita judeţului Dolj. Acest prim tronson va traversa teritoriile administrative ale localităţilor Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robâneşti.
Drum expres cu regim de viteză de autostradă
Potrivit CNAIR, pe cei 121,115 km ai drumului expres Craiova-Piteşti se va putea circula cu o viteză de 130 de km la oră. Acest drum va avea 4 benzi de circulaţie (2 benzi pe sens) şi va beneficia de toate elementele de siguranţă specifice unei autostrăzi.
„Principalul element care va face diferenţa între drumul expres Craiova-Piteşti şi o autostradă este banda de urgenţă de 1,5 m”, menţionează compania. CNAIR precizează că „s-au făcut toate eforturile pentru ca proiectul să beneficieze de finanţare nerambursabilă în actualul exerciţiu financiar”, iar pentru a putea fi deschis circulaţiei cu aproximativ 3 ani mai devreme, CNAIR SA a decis, printre altele, să utilizeze resursele existente.
Un element important în atingerea acestui obiectiv este şi existenţa unui acord de mediu valabil. Acest drum va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud-Vest a României la Coridorul IV Pan European şi va ajuta la corelarea cu proiectele de mare infrastructură deja demarate la nivelul Coridoarelor IV şi IX pan-europene.
În acest context, primăriile localităților care vor fi traversate de viitoarea șosea de viteză au început să primească notificări privind identificarea și exproprierea terenurilor necesare construcţiei drumului expres.
0 Comentarii