Discuţiile legate de lucrările la proiectul „Dezvoltarea infrastructurii turistice a Municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice şi de agrement Complex Parc Kretzulescu” continuă, dar de data aceasta au şi corespondent în activitate. La începutul acestei săptămâni, pe şantierele deschise în parcurile Kretzulescu şi Grădina Publică au apărut utilaje şi muncitori, marcându-se astfel revenirea la speranţa împlinirii unui proiect în valoare de peste 40.000.000 de lei.
Deocamdată ritmul de lucru nu este intens, însă primarul Călin Andrei susţine că, după punerea la punct a tuturor detaliilor nou apărute, lucrările vor avansa rapid, în scopul respectării termenului final, decembrie 2015. Săptămâna trecută s-a discutat la Câmpulung cu cei de la Grup Corint, firma executantă, ieri s-a mers la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, urmând ca în scurt timp să se aprobe un calendar de lucrări conform timpului rămas, noilor detalii de execuţie şi modificărilor în proiect.
(C.I.B.)