Web Analytics

S-a prelungit prelungirea! DN 73 va fi gata la finalul lui 2021

de | 30.01.2020 13:24 | Economie

Potrivit ultimelor informaţii furnizate de către Ministerul Transporturilor, lucrările pe DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov se vor încheia în trimestrul al treilea al anului 2021. Cel puţin aşa susţine ministrul Lucian Bode, într-un răspuns la o interpelare primită din partea deputatului de Argeş Dănuţ Bica, actul fiind datat la mijlocul lunii decembrie 2019.
Noul ministru susţine că acesta este termenul estimat de către antreprenor, adică Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development SRL – Tractebel Engineering SA. O asociere care durează dinainte de 2014, an în care au început lucrările de modernizare a drumului naţional care străbate Argeşul şi Braşovul pe o distanţă de zeci de kilometri, lungime pe care ultimii ani au adus mai multe semafoare decât executanţi. Tot potrivit ministerului, la finalul anului trecut stadiul realizării lucrărilor era de 41%, scuza fiind aceea că pentru un ultim sector de drum autorizaţia de construire a fost emisă de-abia în iunie 2019 (la începutul lui 2018, conform unei situaţii întocmite de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, stadiul fizic al lucrărilor de modernizare a DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov era de 32%, iar cel financiar de 40,48%).

Câmpulungul blochează drumul

De la începerea lucrărilor şi până în prezent valoarea contractului pentru modernizarea DN 73 a crescut cu aproape o sută de milioane de lei, de la circa 328 de milioane ajungându-se la 414 milioane de lei. Iar plăţile către constructor sunt la zi, susţine ministrul Bode. Un ministru care, după mulţi alţii, anunţă un nou termen de finalizare. Înaintea lui, spre exemplu, ceilalţi au vorbit de 2018 pentru Piteşti-Câmpulung, respectiv decembrie 2019 pentru toată lucrarea. Iar dacă finalul lui 2021 va veni şi cu recepţia finală, riscul constă în blocarea traseului pe raza localităţii Câmpulung Muscel, acolo unde lucrările la un pod pe DN 73 sunt sistate, iar valabilitatea contractului de finanţare încheiat de municipalitatea musceleană cu Ministerul Dezvoltării, în cadrul PNDL, are ca termen primăvara lui 2022. Executant al lucrărilor este asocierea familiei Răuţoiu, prin Group Concif şi Ratelen Construct, firme care nici acum nu au finalizat Piaţa Primăriei Câmpulung şi nici acum nu au început lucrările la Bulevardul Pardon, obiective situate sub nasul primarului Liviu Ţâroiu.
Cătălin Ion Butoiu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii