Web Analytics
scris miercuri, 04.07.2012

S-a măritat singura argeşeancă pilot de Boeing 737

# Nuntă la înălţime, la Vila Miceşti. Se spune despre îndrăgostiți că umblă cu capul în nori și că dragostea te apropie de Dumnezeu. Dacă pentru unii toate acestea au doar un sens figurat, eu o să vă vorbesc despre o pereche de îndrăgostiți care umblă, la propriu, cu capul în nori și pe care nu doar dragostea îi apropie de Dumnezeu, ci și natura muncii lor, aceea de aeronauți. E vorba despre o cunoștință mai veche, despre care, probabil, că cititorii fideli își amintesc: Ionela Mihaela Țicu,  piteșteancă de-a noastră, care, în urmă cu patru ani, a fost declarată cel mai tânăr pilot pe un avion Boeing 737. Ei, bine, Ionela și-a găsit alesul inimii. Cel care a cucerit-o este Alex Iorgulis, piteștean, coleg de echipaj și, la fel ca și ea, pilot la compania de transport aerian Blue Air. În 2004, cei doi tineri s-au cunoscut chiar la aerodromul de la Geamăna, la cursurile de zbor cu motor ale Aeroclubului „Henri Coandă”. Acum, după opt ani, au decis să își unească destinele și să-și oficializeze relația în fața lui Dumnezeu și a ofițerului de stare civilă.

S-a măritat singura argeşeancă  pilot de Boeing 737

Poienița Vilei Micești a fost survolată de avioane

Fericitul eveniment a avut loc sâmbătă, în ultima zi a lui Cireșar. După oficierea cununiei civile la Primăria din Pitești, alaiul de nuntași a pornit spre Vila Micești, nu înainte însă ca mirele să își ia mireasa, potrivit obiceiurilor tradiționale, de la casa părintească. Ocazie cu care interpreta de muzică populară Marilena Cenușă, o veche prietenă a familiei Țicu, a reușit să smulgă lacrimi frumoasei mirese, dar și socrilor mici. Lacrimi de emoție, de fericire …de dor, și poate chiar de nostalgie. Cununia religioasă a fost oficiată în poienița Vilei Micești, de doi preoți, într-un cadru natural de basm, amenajat astfel încât amintea de cununiile pe care le vedem în filmele americane, când cei doi miri își fac jurăminte de dragoste în fața martorilor, a asistenței  și a preotului. Pe parcursul ceremoniei, zona a fost survolată de avioane  Zlin 142 și Wilga ale aeroclubului din Pitești, din care colegii aviatori au aruncat petale de flori. În fața altarului, cei doi miri, Alex Iorgulis și Ionela Mihaela Țicu, au fost conduși de părinții lor spirituali, nașii Alina și Alin Păun. Momentul declarării de către preot a celor doi tineri soț și soție a fost acompaniat de bătăile de aripi ale unei mulțimi de fluturi multicolori. Ficare dintre soți și-a păstrat numele. „Să fie clar pentru toată lumea: și de acum înainte, tot Ionela Țicu și Alex Iorgulis suntem”, a anunțat fără echivoc Ionela pe pagina de facebook a evenimentului.

Inflație de piloți și comandanți de aeronavă la nunta Ionelei

Printre invitații la nuntă s-au numărat colegi de serviciu, piloți și comandanți de la compania Blue Air și alte companii aeriene, instructori de la Aeroclubul României și Aeroclubul „Henri Coandă” din Pitești. Nu a lipsit nici colegul craiovean al Ionelei, Mihai Vintilă, cel alături de care a absolvit Școala Superioară de Aviație Civilă și împreună cu care s-a angajat, ca pilot, la Blue Air. Mihai a venit însoțit de prietena sa, Claudia Voicu, o frumoasă timișoreancă, pilot în forțele speciale Romanian Air Force, pe un avion de luptă „Spartan”. Dintre colegii de la Blue Air ai mirilor a mai venit Dominic Ciopănoiu, comandant de aeronavă, împreună cu partenera sa, Cristina, și Constantin Manolache, comandant de aeronavă, argeșean din comuna Recea, împreună cu soția sa, originară din Călinești. Mulți alții, prieteni, colegi, rude, apropiați, le-au venit alături celor doi tineri însurăței, Ionela Mihaela Țicu și Alex Iorgulis, pentru a le împărtăși bucuria. În timp ce în poieniță s-a încins grătarul, în restaurantul vilei s-a încins petrecerea. Care a și fost una pe cinste.

Luna de miere, în Republica Dominicană

După nuntă, Ionela și Alex vor petrece „luna de miere”, mai exact 10 zile, în Republica Dominicană. Nu pot să închei înainte de a vă spune  că, în prezent, Ionela urmează o pregătire specială pentru a deveni, cât de curând, comandant de aeronavă. Cum se împacă Alex cu gândul ăsta, poate că vă veți întreba. Ei, bine, Alex este mândru de nevestica lui și încântat să piloteze o navă al cărei comandant să fie Ionela. Motive serioase să fie mândru are și tatăl Ionelei, Bebe Țicu. Pentru că pasiunea lui pentru zbor nu s-a transmis doar mezinei, Ionela, ci și fiicei sale mai mari, Loredana. După ce a absolvit două facultăți și masteratul, după ce a studiat la Institutul Pușkin, din Rusia și la facultate, în New Jersey, sora mai mare a Ionelei, Loredana, s-a apucat și ea de Școala Superioară de Aviație Civilă. Probabil că nici nu va mai dura mult până când își va urma sora pe cărările văzduhului.Le urăm celor doi tineri „Casă de piatră!” și să fie într-un ceas bun!
Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită