Web Analytics

S-a lansat primul număr din 2017 al revistei „Restituiri” Piteşti

de | 2.02.2017 16:29 | Cultură

19 RestituiriCentrul Cultural Pitești, prin Clubul de Istorie „Armand Călinescu”, redacția revistei-document „Restituiri Pitești” și Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” au organizat pe 30 ianuarie lansarea noului număr al revistei document „Restituiri Pitești”.

Moment de reculegere ţinut în memoria scriitorului Ion Lică Vulpeşti

Înainte de începerea evenimentului, redactorul şef al revistei „Restituiri”, profesorul Marius Chiva, a cerut un moment de reculegere în memoria scriitorului argeșean Ion Lică Vulpeşti, stins din viaţă, la vârsta de 78 de ani. Ultima carte lansată de Ion Lică Vulpeşti la Centrul Cultural Piteşti a fost volumul de proză scurtă „Dintr-o palmă”, în luna octombrie a anului trecut. „Revista document «Restituiri» Piteşti a văzut lumina tiparului de câteva zile şi v-am convocat ca în cadrul Clubului de istorie «Armand Călinescu» să-i facem o lansare aşa cum trebuie. Revista continuă să apară datorită eforturilor Centrului Cultural Piteşti. Este primul număr din 2017, următorul număr va fi în luna mai, urmând ca în septembrie să avem un dublu eveniment. Atât lansarea celui de-al treilea număr al revistei cât şi prima ediţie a premiilor revistei «Restituiri»”, a precizat prof. Marius Chiva. Primul număr al revistei din acest an a apărut cu o serie de poze ce aparţin monumentelor istorice din Piteşti. Dintre subiectele dezbătute în revistă regăsim studii, file de istorie, memorii şi recenzii. „Pentru îmbogăţirea varietăţilor temelor în revistă pe care le prezentăm, vom încerca să realizăm şi o serie de interviuri cu personalităţi din judeţ”, a precizat şi secretarul de redacţie al revistei, Marin Toma.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii