Web Analytics

S-a interzis exportul extracomunitar de bușteni-Inițiativa PSD s-a votat în Parlament

de | 25.04.2020 10:49 | Actualitate

 

PSD acționează din Parlament pentru sprijinirea medicilor, a populației și a economiei în această perioadă de criză. Astfel, parlamentarii au votat în Camera Deputaților inițiativele PSD în trei domenii importante:

-Acordarea pensiei de urmaș pentru personalul medical din prima linie;

-Eliminarea dobânzii la dobândă la amânarea ratelor pentru firme și populație și extinderea măsurii și la fermierii afectați de secetă, precum și o serie de măsuri fiscale pentru firmele românești;

-Interzicerea exportului de buștean și lemn rotund, pentru protejarea pădurilor.

În ceea ce privește instituirea pensiei de urmaș pentru personalul medical căzut la datorie în lupta cu epidemia, aceasta este o lege cerută insistent de corpul medical și răspunde unei nevoi sociale și umane acute; bonificația de 500 de euro anunțată ca recompensă de președintele Iohannis și guvernul său este o amăgire și a fost respinsă categoric de medici. Pensia de urmaș este răspunsul corect. Prevederile legii se aplică întreg personalului medical – medici, asistente, infirmiere, îngrijitoare, personal auxiliar care participă la acţiuni medicale împotriva Covid-19, în mod individual sau colectiv.

De asemenea, la inițiativa PSD a fost corectată OUG privind amânarea ratelor bancare, astfel:

-Se elimină dobânda la dobândă pentru toate tipurile de credit;

-Restanțierii – care sunt cei mai vulnerabili – beneficiază și ei de amânarea ratelor;

-Firmele pot cere amânarea rambursării creditelor dacă li s-au diminuat veniturile cu 15% din cauza crizei (în varianta guvernului Orban era 25%);

-Producătorii agricoli ale căror culturi au fost afectate de secetă au posibilitatea amânării plăților la împrumuturile bancare, cu până la 18 luni.

Corectarea OUG privind unele măsuri fiscale pentru companii presupune:

-se extinde până la 25 octombrie termenul de plată pentru impozitul pe profit;

-se acordă o bonificație nediscriminatorie de 10% tuturor firmelor care achită la scadențele normale impozitul de profit – în varianta guvernului se făcea o discriminare – bonificația era de 5% pentru contribuabilii mari și de 10% pentru cei mijlocii.

În fine, o altă inițiativă a PSD instituie interdicția exportului extracomunitar de bușteni timp de 10 ani, indiferent că e cu coajă ori fără sau lemn rotund. Interdicția de aplică de la 1 ianuarie 2021. Nerespectarea se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă de 100.000 de lei. Practic, prevederile legii impun ca orice copac care se taie legal să fie prelucrat în România, fapt care asigură locuri de muncă, salarii, taxe și impozite.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

2 Comentarii

  1. – De rasu’ curcilor aist articol alambicat !

  2. EXPORTUL extracomunitar de masa lemnoasa este infim în comparație cu cel intracomunitar. Frecție la picior de lemn, asta propune PSD!