Adrian Voicu, unul dintre cei mai bine plătiţi alb-violeţi, s-a hotărât să părăsească corabia FC Argeş după ce salariul i-a fost diminuat de la 40 la doar 15 milioane de lei vechi pe lună. Mai mult, faptul că salariile încă întârzie să vină, Aţă junior s-a decis. Pleacă cu siguranţă la finalul actualului sezon. Unde? Petrolul, UTA Arad sau chiar CS Mioveni s-au arătat interesate de serviciile sale şi cum cel puţin una dintre cele trei echipe va evolua în prima ligă nu este exclus ca Voicu să aleagă bineînţeles formaţia care va evolua din sezonul următor pe prima scenă fotbalistică a ţării. (M.I.)
Distribuie!