Garbine Muguruza (31 de ani), fost număr 1 mondial şi de două ori campioană de Grand Slam, în proba de simplu, s-a căsătorit cu un om de afaceri spaniol și model, Arthur Borges.
Site-ul gsp.ro scrie că Garbine și Arthur formează un cuplu de 3 ani. Cei doi s-au cunoscut întâmplător, chiar înaintea unui meci pe care Garbine Muguruza urma să-l dispute la US Open, în anul 2021.
Aceștia s-au logodit anul trecut, în Marbella, Spania, și tot acolo au decis să facă și nunta. Fosta tensimenă consideră că poveste dintre ea și Arthur poate fi numită un „film total”.
„Este un film total! Am ştiut că mă voi căsători cu el chiar înainte să mă ceară în căsătorie. Când ne-am întâlnit, a fost dragoste la prima vedere şi ne-am dat seama foarte repede că suntem un cuplu ideal”, a spus Garbine Muguruza, conform Hola.
Din dorința de a petrece mai mult timp cu familia, dar și de a cunoaște noi oportunități, Muguruza și-a anunțat retragerea din circuitul WTA în primăvară, după ce nu mai concurase de mai bine de un an.
În luna iunie, ea a fost numită în funcția de director al turneului WTA Finals Riad, care a încheiat sezonul. A devenit prima campioană a turneului care ocupă funcția respectivă.
Citește și: Ana Bogdan a debutat cu o victorie în calificări la Osaka
0 Comentarii