Zilele Comunei Rucăr sunt sărbătorite în luna septembrie, an de an, sub denumirea de Expopastoralis, dar din 2025 și cu accent pus pe anul 2027, localitatea musceleană își va aniversa vechimea în luna noiembrie. Motivul este legat de data primei atestări documentare, marcată pe 19 noiembrie 1377.
Inițiativa s-a concretizat într-o hotărâre de consiliu care permite organizarea de manifestări dedicate momentului din urmă cu peste șase secole, atunci când denumirea latină a localității, Ruffa Arbor, a fost menționată într-un act emis de cancelaria regelui Ungariei. În acest an, aniversarea va fi marcată doar în mod simbolic, urmând ca în 2027, la împlinirea a 650 de ani de atestare, manifestările să fie de amploare.
Pe de altă parte, tot consiliul local a reglementat situația produsă prin accesul în comună a vehiculelor cu tracțiune animală venite din alte localități. Și s-a hotărât interzicerea circulației și staționării acestora pe domeniul public al comunei. Iar în scurt timp se vor decide și condițiile în care căruțele rucărenilor vor accesa drumurile publice.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Erori la cadastrarea gratuită realizată prin fonduri europene. Ce spune primarul de la Suseni
Citește și Începe modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din Piteşti
0 Comentarii