În pregătirea unei noi cărți dedicate de această dată poetului național, Calinic Argeșeanul descoperă noi și noi fațete ale lui Mihai Eminescu, pe care ține să le împărtășească cu cititorii și enoriașii, poate chiar profani. De această dată alege un articol al gazetarului Mihai Eminescu în care tratează problema icoanelor de o valoare îndoielnică, fabricate în alte țări decât în România.
Ca de obicei, Eminescu pune „punctul pe I” într-o problemă la fel de actuală și astăzi și împotriva căreia nu s-au găsit soluții, aceea a icoanelor de la…Dragonul Roșu. Problemă pe care arhiepiscopul scriitor o evidențiază subtil printr-o reflecție personală.
„Rămâi uimit de forța cărturărească a scriitorului Mihai Eminescu, și cuprinderea măreață a multor aspecte sociale, culturale, economice și religioase. În acest sens, publică în „România Liberă”, XII, nr. 3351, 13/25 noiembrie 1888, pag. 1, un material cu titlul: „Iconarii d-lui Beldiman”.
Așadar: „O foaie eclesiastică din Capitală a propus, în unul din numerele sale, ca să se ia măsuri serioase pentru a răspândi în Țară icoane fabricate la noi, fie pe cale litografică, fie cromolitografică, pentru a înlocui în casele țăranilor mulțimea de icoane străine care se văd pe pereți.
Tot obiectul acesta îl tratează și d. Beldiman, fost ministru plenipotențiar la Sofia, într-un articol publicat în „Voința națională” – însă d. sa, descriind acest inconvenient, îndealmintrelea cunoscut de toată lumea, îi atribuie totodată o importanță politică, pe care desigur în ochii unei judecăți sănătoase n-o poate avea.
E exact că Țara e plină de asemenea icoane, a căror loc de fabricațiune este în Țările vecine României. Dar numai satele? În oarecare monastire ar merge dl. Beldiman va găsi sute de obiecte bisericești, nu numai icoane fabricate peste tot, parte cumpărate pentru dăruire sau dăruite. Constatăm înainte de toate că chipurile de sfinți, din unele mănăstiri, c-un cuvânt de zugrăvituri bisericești, sunt fără proporție, mai numeroase decât portretele omenești.
Care să fie cauza acestei răspândiri a unei arte primitive în populațiunea română? Noi credem că nu o altă decât lipsa absolută a unei industrii similare în țara noastră…
Înainte icoanele religioase ce se vindeau în România erau aproape exclusiv fabricate la Gherla (Ttansilvania). Acestea erau în adevăr producte românești, dar să mărturisim adevărul, erau foarte primitive!”
Așa am văzut și noi când am fost preot slujitor în parohii din nordul Transilvaniei. Dar am văzut și icoane pe sticlă de o frumusețe răpitoare!
Calinic Argeșeanul
Citește și Rostirea lui Calinic. „Mihai Eminescu, în inima activităţii Bisericii Ortodoxe”
0 Comentarii