Web Analytics
scris joi, 13.03.2025

Rostirea lui Calinic. Femeia, între întruchiparea Filosofiei şi postura de filosof

Ca în fiecare an de 8 Martie, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic, aduce un prinos femeilor pe care le consideră egale, de drept divin, bărbatului.

Rostirea lui Calinic. Femeia, între întruchiparea Filosofiei şi postura de filosof

Cu delicatețe, cu admirație și desăvârșită grație a condeiului, ierarhul Bisericii de la Argeș le dedică cele mai frumoase gânduri femeilor, întotdeauna, de ziua lor. Așa a făcut și în acest an, când, prin slove alese, ierarhul cărturar a trecut în revistă toate figurile biblice feminine și a transmis gânduri de admirație și recunoștință mamei sale și tuturor mamelor din lume, oriunde s-ar afla ele.

„Femeia: prin muncă cinstită, prin viaţă aleasă, prin dragoste deplină, prin devotament conjugal, prin osârdie de a naşte şi creşte prunci buni, devine, astfel, primul dascăl şi preot al copilului ei, aşa cum pe drept cuvânt scrie în Predicile sale, Părintele Mircea Păcurariu.
Aşadar, în alcătuirea acestei lumi, Femeia este un Înger purtător de mir!”
Întorcându-ne la cel mai recent volum care a apărut în acest an sub semnătura lui Calinic Argeșeanul, „Catehism filosofic”, alături de gânditori celebri din antichitate sau din contemporaneitate, precum Socrate, Aristotel, Confucius, Epicur, Zenon, Niccolo Machiavelli și mulți alții, autorul a pus femeia fie ca o întruchipare a Filosofiei potrivit viziunii filosofului antic Anicius Boethius, ca în capitolul „Apariția Femeii Frumoase, întruchiparea Filosofiei”, fie chiar în postura de… filosof. Este vorba despre Hypatia, care s-a ocupat de ramura Filosofiei politice și abordează un anumit tip de feminism, arătând egalitatea dintre femei și bărbați.

În secolul IV î.Hr., filosoful Platon recomanda ca fetele să aibă o educație similară cu cea a bărbaților, iar în secolul IV d.Hr., filosoafa Hypatia, care era și o matematiciană marcantă, preda în Alexandria Egiptului”…
„În istoria lumii, femeile au fost considerate inferioare bărbaților, dar în secolul al XVIII-lea, starea aceasta a început să se clatine, printre cele mai puternice și hotărâte voci fiind și cea a revoluționarei engleze Mary Wollstonecraft (1759-1797). Este cunoscută cartea sa În apărarea drepturilor femeii, scrisă într-o lună și jumătate și publicată, pentru prima oară, în anul 1792. În fața Domnului Dumnezeu, nu există diferențe de genuri, între bărbat și femeie!”, încheie Calinic Argeșeanul.

Citește și Rostirea lui Calinic. Microfoane înfipte în spatele icoanelor sau agăţate în copacii de la Mănăstirea Cernica

Citește și Rostirea lui Calinic. „Toată vremea-şi are vreme” şi despre cum arhiepiscopului i-a venit gândul să înceapă cu amintirile de demult

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Ziua Femeii, de 7 martie, la Câmpulung

Neinspirată idee a avut cel care a stabilit ca data de 8 martie 2025 să pice într-o zi de sâmbătă! Astfel, Ziua Femeii a fost zi nelucrătoare, prima...