Web Analytics
scris vineri, 10.04.2026

România va avea trei arbitri la Cupa Mondială 2026. Istvan Kovacs, Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi, pe lista anunțată de FIFA

Reprezentanţii FIFA au dat publicităţii lista cu peste 100 de oficiali selectaţi pentru a conduce meciurile de la Campionatul Mondial de fotbal din vară, din America de Nord.

Cum la turneul final participă, pentru prima dată în istorie, 48 de meciuri şi, astfel, vom avea peste 100 de meciuri, reprezentanţii FIFA au anunţat că se bazează, pentru a conduce partidele respective, pe 52 de arbitri, 88 de arbitri asistenţi şi 30 de oficiali care se îndeplinească rolul de arbitru asistent video.

Citește și: FC Barcelona i-a făcut plângere la UEFA lui Istvan Kovacs

Pe lista oficialilor selectaţi pentru a conduce meciuri de la turneul final se regăsesc şi trei arbitri din România. Este vorba, practic, de o brigadă care l-ar avea la centru pe Istvan Kovacs, iar acesta va fi asistat de colaboratorii săi, Mihai Marius Marica şi Ferencz Tunyogi.

Istvan Kovacs s-a aflat şi în corpul oficialilor aleşi pentru a conduce meciuri de la Campionatul Mondial din 2022, alături de asistenţii săi de atunci, Ovidiu Artene şi Vasile Marinescu. Atunci, Istvan Kovacs nu a apucat să conducă vreun meci, dar a fost arbitru de rezervă la nu mai puţin de opt meciuri.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită