Web Analytics
scris miercuri, 08.04.2026

România negociază la sânge cu Pfizer: cum încearcă Guvernul să evite plata a 600 de milioane de euro

Guvernul condus de Ilie Bolojan caută soluții pentru a gestiona obligațiile financiare rezultate după pierderea procesului cu Pfizer, analizând variante care ar putea reduce impactul bugetar imediat.

Potrivit premierului, autoritățile iau în calcul fie plata sumei în tranșe, fie o soluție alternativă prin care datoria să fie compensată parțial prin livrarea de medicamente necesare sistemului public de sănătate. În acest sens, miniștrii Sănătății și Finanțelor urmează să poarte negocieri directe cu reprezentanții companiei, inclusiv în Statele Unite, în perioada imediat următoare.

Executivul mizează și pe sprijinul Comisiei Europene pentru a găsi o formulă de compromis, mai ales că situații similare sunt analizate și de alte state europene. În paralel, oficialii români încearcă să obțină suspendarea penalităților de întârziere pe durata discuțiilor.

Declarațiile vin în contextul unei decizii pronunțate de Tribunalul francofon de primă instanță din Bruxelles, care obligă România să achite aproximativ 600 de milioane de euro pentru doze de vaccin anti-COVID contractate, dar nepreluate în 2023. Hotărârea nu este definitivă, iar autoritățile analizează posibilitatea unui recurs.

Premierul Bolojan a precizat că rezultatul negocierilor va fi făcut public după întâlnirile programate în perioada următoare, în funcție de opțiunile agreate cu partenerii externi.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită