La Editura Polirom, colecția Historia, a văzut lumina tiparului volumul „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, sub semnătura prof.univ.dr. Bogdan Murgescu, președintele Societății de Științe Istorice din România. Este o lucrare ce face o radiografie a situației economice a României pe parcursul a mai mult de 5 secole. Analiza realităților românești este întregită prin comparația cu alte țări periferice din Europa, în special cu un grup de trei țări, Danemarca, Irlanda și Serbia, care la 1500 se aflau la un nivel similar de (sub)dezvoltare cu Țările Române, dar ulterior au evoluat extrem de diferit.
„Concluziile aduc numeroase corective imaginii prevalente despre trecutul economic al României, precum și elemente care verifică sau îmbogățesc unele aspecte ale teoriilor mondiale despre dezvoltarea economică pe termen lung”, asigură autorul, ceea ce ne întărește ideea că este o lucrare care merită să ocupe un loc în biblioteca oricărui român.