România deține recordul european la numărul de locuitori scutiți de plata contribuției la sănătate. Iar sistemul este tot mai șubred sub această povară.
Una dintre categoriile scutite este cea a coasiguraților – peste 650.000 de adulți care nu au venituri sau lucrează fără forme legale. Conform legii, persoane coasigurate pot fi soțul, soția sau părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate.
Citește și: Polițistă prinsă de radar cu peste 120 km/h în localitate. I-a fost suspendat carnetul pentru 90 de zile
În România sunt peste 650.000 care pot beneficia de orice serviciu medical, la fel ca cel care plătește lună de lună 10% din salariu. În această categorie, spun analiștii, intră femeile casnice, care la noi, conform statisticilor europene, sunt în număr foarte mare, apoi cei care lucrează sezonier în străinătate sau în țară, dar la negru.
România are 17 milioane de asigurați, însă doar puțin peste 6,6 milioane de contributori – adică persoane care plătesc asigurarea de sănătate. Practic, doar unu din trei români. Avem cele mai multe categorii sociale scutite de plata acestei contribuții din Uniunea Europeană.
În Germania, de exemplu, sistemul public de sănătate acoperă peste 74 de milioane de persoane, iar numărul celor care contribuie trece de 58 de milioane.
Pentru că mai multe categorii sunt scutite de plata CASS, în România banii strânși nu acoperă nici jumătate din cheltuielile sistemului de sănătate.
Citește și: Tanczos Barna: „Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor”
0 Comentarii