Mă întreb și mă tot întreb cum ar arăta lumea dacă ar fi toți oamenii ca Florian Silișteanu. Ar fi mai fericită, mai avută, mai liniștită, mai agitată, mai cumpătată, mai ordonată, mai matură, mai puerilă, mai responsabilă, mai zăpăcită, mai violentă, mai spășită, mai sfioasă, mai credincioasă, mai atee, mai damnată, mai unită, mai risipită? Dar ar fi posibilă? Și dacă da, ar putea să-și supraviețuiască?
Cert este un singur lucru. Bărbatul nu e ca nimeni altul și nici altul ca el.
Am scris cândva o carte care se numea chiar așa ”Sile voiajorul”. Mulți m-au întrebat dacă personajul principal este Sile Silișteanu. Categoric nu! Eroul meu principal nu e construit pe model. Dimpotrivă, fictiv sută la sută. Că unele lucruri se potrivesc nu-i decât o anticipare întâmplătoare.
De fapt, tipul real cu acest pseudonim n-ar putea să încapă în nicio carte. Nici măcar scrisă de el.
L-am căutat în toate cărțile pe care le cunosc. La un moment dat, am crezut că-l găsesc în „Galeria oamenilor de prisos” din literatura rusă. Dar nu avea decât câte ceva de la Jevgeni Onegin, de la Rudin sau Oblomov.
Un amestec ciudat din Don Juan, Casanova, Cidul, Rigoletto, Richard al III-lea, Don Quijote. O mistrie din geniala nebunie a lui Hamlet, o lopată din intriga bolnavă a lui Iago. Cațavencu, Rică Venturiano, Hâtrul Cocoșilă din Poiana lui Iocan, Hagi Tudose la Ierusalim, Tănase Scatiu, Dinu Păturică… Toți amintiți, dar cu nimeni nu se potrivește. Ca și cum atunci când s-au plămădit aceste personaje, au fost aruncate într-un sac resturile care nu au încăput în cofraje. Sacul lui de piele…
Sărac, bogat, sunt zile când poate să rabde de foame. Dar l-am văzut cu o geantă burdușită de bancnote mari. Revoluționar, conservator, a fost printre primii tineri care au dat năvală în stradă în acel decembrie fierbinte. Dar n-a trecut mult până să ajungă internat într-un lagăr de emigranți din Austria, nemulțumit de ce se petrece în țară.
Darnic? Risipitor? Și-a scos ceasul de la mână ca să-l ofere într-un moment când n-avea altceva ca să-și ajute un prieten, dar de câte ori nu-l puteți vedea cum face apel, chiar gudurându-se la oamenii avuți pentru sponsorizare. Îl puteți întâlni cum petrece în cârciumi cu persoane dubioase, că și alea tot oameni sunt… Dar nu stă pe gânduri să spargă cu pumnul nasul unui provocator. La primar intră ca la el acasă, nici arhiepiscopia nu este ocolită. Poliția îi furnizează informații, dar îi și întocmește procese verbale de contravenție. Își pierde vremea prin lupanare, dar și prin curți regale. Se răsfață printre prinți și prințese, le cântă osanale, îi tapează fără să clipească. Nici la Londra, nici la Madrid, nici în Arabia Saudită. Avem și noi o curte regală, la Costești, cu rădăcini în coviltire de nomazi.
Când o fi având timp să și călătorească? Serbia, Italia, Franța, Ucraina, Moldova, Canada, America toată, Grecia, ba chiar si Irak. Dus și întors. Ia-l de unde nu-i.
Când nu-l aflați unde îl căutați, gândiți-vă câte femei tinere și frumoase sunt pe lumea asta, care așteaptă să fie răsfățate, iubite, părăsite. Se cazează pe la mănăstiri de maici, dar nu evită nici desfătări cu escorte de lux.
Singura iubită neabandonată este poezia. Și ea fără asemănare. Neșcolită, neplagiată, neinfluențată, absolut autentică.
Sile a trecut prin multe întâmplări din care a scăpat ca prin minune. Dar fără poezie nu poate să trăiască. Să-și supraviețuiască. Dacă nu scrie, moare înecat în marea de cuvinte.
Ziarist zburător. A trecut angajat prin toate redacțiile principale din oraș. Pasăre zburată din cracă în cracă, alungată, chemată, ocrotită, răsplătită. Dar și redactor-șef sau director de publicații, atât de efemere că n-a mai rămas decât ecoul din ele.
De multe ori îmbrăcat deșucheat, dar când vrea, extrem de elegant și absolut impozant.
Un copil mare, maturizat inegal. Un matur dat în mintea copiilor zvăpăiați.
Cum ar arăta orașul fără el? Cum ar fi lumea de-am fi toți la fel?
(Prof. Marin Ioniţă)
