Web Analytics
scris marți, 21.10.2025

Român prins la furat în Austria: s-a îmbătat și a adormit la locul faptei

Un român în vârstă de 49 de ani, cunoscut de ani buni autorităților din mai multe țări europene, a fost condamnat din nou pentru furturi comise prin efracție. Tribunalul Regional din Feldkirch, Austria, i-a aplicat, la sfârșitul săptămânii trecute, o pedeapsă de trei ani de închisoare. Este cea de a 24-a condamnare, după o viață în care a petrecut deja 26 de ani în spatele gratiilor.

Român prins la furat în Austria: s-a îmbătat și a adormit la locul faptei

Reacția bărbatului a fost una neașteptat de calmă. În momentul pronunțării sentinței, el i-a mulțumit judecătorului pentru verdict și a declarat că nu intenționează să ceară eliberare anticipată, dorind să execute întreaga pedeapsă.

Românul ar fi declarat în fața instanței că are o problemă cu alcoolul. Tocmai această dependență l-ar fi adus din nou în atenția autorităților. În timpul unuia dintre furturi, petrecut în localitatea Hard, românul ar fi pătruns într-o boxă de subsol unde a găsit băuturi alcoolice, a consumat din ele și a adormit chiar la locul faptei, fiind prins ulterior de polițiști.

După aflarea sentinței, bărbatul a făcut o declarație care a stârnit zâmbete și uimire în sala de judecată: „Când voi fi eliberat, mă întorc în Germania. Iubesc Germania, pentru că acolo îi cunosc pe toți judecătorii și procurorii”. Sentința nu este deocamdată definitivă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită