Autoritățile germane au reținut un bărbat de 31 de ani, cetățean român, suspectat că a vandalizat aproape 50 de mașini, mai multe cutii poștale și fațade de clădiri în centrul orașului Hanau, desenând svastici cu propriul sânge.
Incidentul a fost descoperit miercuri seară, după ce un martor a observat un simbol nazist pe capota unui autoturism. Poliția a confirmat ulterior că lichidul folosit era sânge uman și că toate emblemele naziste, inclusiv svastica, sunt ilegale în Germania.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Thomas Leipold, a declarat că bărbatul părea afectat de consumul de alcool și că gestul său ar fi avut legătură cu probleme personale, inclusiv la locul de muncă. De asemenea, acesta prezenta răni ce par să fi fost auto-provocate.
Primarul orașului Hanau, Claus Kaminsky, s-a declarat șocat de eveniment, amintind de tragedia din februarie 2020, când un atac armat împotriva imigranților din oraș a dus la moartea a nouă persoane. „Într-un oraș care încă resimte efectele acelui atac rasist, un astfel de gest provoacă indignare și neliniște”, a declarat oficialul.
Pe numele românului a fost depusă plângere penală, iar ancheta continuă pentru a stabili motivele exacte ale gestului.




0 Comentarii