Duminică, 1 martie, de la ora 18, pe Arena Națională, FC Argeș o întâlnește pe Dinamo București, în etapa a 29-a din Superligă.

Înaintea confruntării, antrenorul Bogdan Andone, alături de jucătorii Cătălin Straton și Robert Moldoveanu, a susținut o conferință de presă.
Robert Moldoveanu, atacantul care a marcat în tur împotriva dinamoviștilor, a vorbit despre duelul împotriva fostei sale echipe.
„Trebuie să punem în practică tot ceea ce am lucrat la antrenamente. Am demonstrat că am făcut un campionat bun, am învins echipe puternice și nu ne sperie deloc Dinamo. Mergem să luăm cele trei puncte.
Mă bucur că am marcat în tur, dar vreau să o fac în continuare și să ajut echipa.
Cred că toți jucătorii suntem dornici să marcăm. Asta ne motivează cel mai mult.
Toți suntem conștienți de importanța jocului și mergem să ne dăm viața”, a punctat Robert Moldoveanu.
Citește și: Bogdan Andone, înainte de confruntarea cu Dinamo: „Să demonstrăm că FC Argeș este o echipă de play-off”



0 Comentarii