Robert Moldoveanu, aripa stânga de la FC Argeș, a marcat un gol superb în victoria cu Metaloglobus, scor 2-0.

Într-un meci care părea dificil pentru piteșteni, Robert Moldoveanu a deblocat tabela în minutul 64, cu un gol superb, dintr-o lovitură liberă din lateral.
La finalul partidei, jucătorul a spus cât de importante sunt cele 3 puncte.
„Este o seară reușită, am venit să luăm cele 3 puncte, este cel mai important. În prima repriză, jocul a fost mai strâns, iar în a doua, s-a schimbat situația, după ce adversarii au rămas în inferioritate numerică.
Mă bucur foarte mult că am marcat și am ajutat echipa. Nu eram desemnat să execut, dar mister și echipa m-au nominalizat. Mereu bat la antrenament.
Punctele acestea contează enorm, avem șanse foarte mari la play-off și nu trebuie să facem pași greșiți, dacă vrem să ne atingem obiectivul”, a spus Robert Moldoveanu, la Prima Sport.




0 Comentarii