Web Analytics

Rezultatul referendumului, comentat de oficialii PSD Argeş. Cristian Gentea: „Această prezenţă la vot afectează partidul”

de | 11.10.2018 13:07 | Politica si Administratie

Ca prezență la vot, Argeșul s-a clasat pe un rușinos loc 27 la referendumul din 6-7 octombrie. Prezența la vot în Argeș a fost sub media națională de 20,41%, respectiv, în Argeș au votat 99.890 de oameni, adică un procent de 18,76%. Cum acest referendum a fost intens promovat de PSD, alături de Biserica Ortodoxă, am dorit să aflăm de la mai mulți oficiali din PSD Argeș cum afectează partidul prezența foarte slabă de la referendum. O prezență extrem de slabă, spre palidă, în condițiile în care Argeșul e cunoscut ca un județ ”roșu”.

Cristian Gentea: „Nu cred că era nici momentul…”

Cristian Gentea, președinte PSD Pitești, ne-a declarat: ”Din punctul meu de vedere, această prezență la vot afectează partidul. Nu știu cât de mult, cât de puțin, dar evident că îl afectează. Este clar asta! Sper ca la altfel de gen de alegeri să nu se întâmple așa… Noi ne-am pregătit ca de obicei, dar atât că nu am făcut campanie. În privința rezultatului acestui referendum, eu aș spune că a fost unul chiar previzibil. Nu cred că era nici momentul… Eu aș fi făcut, dacă făceam acest referendum, peste un an, odată cu alegerile europarlamentare. Dacă l-aș fi făcut… Este o temă care, iată, nu atrage interes”.

Bebe Ivan: „Nu afectează cu nimic partidul, pentru că acest referendum a fost asumat de Biserica Ortodoxă Română”

18 bebe ivanAm stat de vorbă și cu Bebe Ivan, primar PSD Băbana, care ne-a spus: „Acest rezultat nu afectează cu nimic partidul, pentru că acest referendum a fost asumat de Biserica Ortodoxă Română. Noi nu ne-am implicat cu nimic. Tot ei au strâns semnături… Deci, dacă nu s-au dus oamenii la vot, preoții nu au știut… Ei așteptau duminica votului să le spună să meargă la vot. Trebuia să-și facă mai devreme campanie… Noi semnături în comună nu am strâns. Preotul a venit în comună și a strâns semnături pentru acest lucru. Nu partidul este de vină! E prima dată când partidul nu mi-a transmis să scot oamenii la vot. Să ne vedem de treburile noastre… Nu a mai fost politică acum… Am vrut să vedem și noi cât are Biserica în sondaje… Ăia de la București tot spuneau că Biserica prezintă locul I în privința încrederii, iată că demult nu mai este așa…”.

Ion Georgescu: „Efectele le vom resimți într-un an-doi !”

Ion Georgescu, primar Mioveni, secretar executiv PSD Argeș, ne-a declarat următoarele legat de rezultatele referendumului: “Efectele a ceea ce s-a întâmplat le vom resimți într-un an-doi. Mă găndesc că, în loc să mergem către creștinism, care sute de ani ne-a ținut uniți și este o tradiție a poporului român, noi împrumutăm ce e mai prost din vest. Cum am mai împrumutat în ultimii 28 de ani de zile și mai ales de când am intrat în Uniunea Europeană. Probabil asta își doresc cei care nu au fost la vot, asta își dorește o parte din tineret. Nu sunt eu de vină sau PSD-ul vizavi de mesaj, eu știu că în Parlament, când a fost aprobat referendumul, au fost toate partidele politice, dacă ne aducem aminte singurii care s-au opus au fost cei de la USR. Restul partidelor parlamentare, nu. A fost o comisie, s-a lansat o proformă, s-au făcut probabil dezbateri… Eu le-am mulțumit celor care au fost la vot. Cu ce suntem de vină eu și membrii mei de partid că nu s-au prezentat cei care sunt apolitici? De ce nu iau măsuri partidele care au boicotat? De ce nu iese în stradă opinia publică? Când s-au mărit salariile s-a ieșit în stradă, când s-a mărit pensia s-a ieșit în stradă. De când a venit guvernul ăsta suntem în stradă. Acum, cu referendumul, nu se iese în stradă? Deci, nu avem ce să le reproșăm noi oamenilor noștri, ca membri de partid. Mă întreb câți din consiliile bisericești și câți dintre preoți au votat. Părerea mea este că sunt și preoți care nu au votat. Sâmbătă trebuiau să se prezinte ăia trei milioane care au avut inițiativa și diferența, restul. Dumnezeu cu mila! Iartă-i, Doamne, că nu știu ce au făcut!”

Ion Dumitru: „Și, până la urmă, ca primar, să mă țin eu la ăștia că fac dragoste între ei? Nu pot!”

12 DuceleIată cum a comentat Ion Dumitru, primar Albota, președinte al Asociației Comunelor Argeș, ceea ce s-a întâmplat la referendumul din 6-7 octombrie: „Nu afectează în niciun fel și măsuri nu avem ce să luăm. Dacă asta a vrut populația, să stea acasă… Nu avem nicio putere noi, nu decidem pentru ei. Trebuie să ne gândim toți cei care am inițiat acest referendum dacă își are rostul. Oamenii au înțeles că nu își are rostul. Deci, mie așa mi-au răspuns când am stat de vorbă cu ei. I-am întrebat, nu mă gândeam să fac campanie. Toate partidele au lăsat-o moale. Și, până la urmă, ca primar, să mă țin eu la ăștia că fac dragoste între ei? Nu pot!”.
Alina Crângeanu, Marius Ionel

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii