Web Analytics

articol scris joi, 31 octombrie 2024

Rezultatul a peste 30 de ani de incompetenţă şi delăsare. Câmpulungul a devenit sat cu câini, pisici, vaci, oi şi alte lighioane

Prin municipiul muscelean se plimbă fără griji și fără bani Mișu al VI-lea, un câine fără stăpân oficial, dar pripășit pe lângă o scară a unui bloc din centru, acolo unde s-a născut și a crescut jucându-se cu puținii copii ce locuiesc acolo.

Dragoș, unul dintre puști, îi este cel mai bun prieten, altfel nu se explică de ce primește de la acesta câte o bucățică din fiecare sandviș cumpărat de la Babai Doner. Însă legătura e mult mai strânsă. Pe când era și el copil, tatăl lui Dragoș s-a jucat cu Mișu al II-lea, unul dintre înaintași, și acesta un câine fără stăpân tolerat pe străzi în urmă cu aproape trei decenii de cei din administrația locală.
După câțiva ani de regres, populația de câini vagabonzi din Câmpulung a început să crească, cauzele fiind diverse. Adăpostul administrat de Asociația ”Anima” s-a umplut, e chiar suprapopulat cu câini, asta însemnând că acolo s-au culcușit peste 800 de animale. Tratați bine cu hrană și medicamente, sterilizați, câinii de acolo au o speranță de viață mai mare decât cea a celor din vagabondaj, iar solicitările de adopții sunt puține. Și, de regulă, vin din străinătate. Așa că locuri libere apar rar, însă e o problemă și cu capturarea animalelor de pe străzi, în condițiile în care nu există un serviciu specializat, iar prinderea lui Mișu al VI-lea din fața blocului ar declanșa o revoltă spontană a locuitorilor care se cred mai în siguranță dacă au un câine la scară. Iar un câine rămâne câine, astfel se explică incidentele recente în care animalele au rănit oameni!

Abandonul este o altă cauză ce determină creșterea populației de câini fără stăpân. Autoritățile vorbesc de zeci de ani de aducerea animalelor din comunele învecinate, însă practic nu s-a dovedit niciodată acest fapt. Deși acum există un șubred sistem de supraveghere video care nu folosește nimănui în condițiile în care este supravegheat de Poliția Locală. Apoi, câinii se înmulțesc pe străzi fiindcă efectiv se înmulțesc pe străzi, nefiind sterilizați. Campaniile de sterilizare vizează deocamdată doar animalele de companie, cu deosebire pisicile. Pisici care și ele au creat în ultimii ani o populație în vagabondaj.

Citește și Deşi primăriţa Câmpulungului spune că n-a avut niciodată colaborare cu PSD, şeful acestui partid o contrazice. Mînzînă: „Personajul Elena Lasconi este bipolar”

Vaci, oi, măgari, cai

Străzile și diverse locuri publice din Câmpulung nu sunt ioate doar ale câinilor și pisicilor. Vacile nu lipsesc, mai ales că încă au mai rămas spații verzi după asaltul ADP-ului asupra copacilor și zonelor înierbate. Potrivit Strategiei de Dezvoltare Locală a Câmpulungului, la finele anului 2021 în gospodăriile din municipiu se aflau 221 de vaci și junici, fără niciun bou. Iar câteva dintre acestea pot fi recenzate deseori printre blocurile de locuințe.
Un măgar la Câmpulung nu este o apariție exotică. Nici caii nu sunt dispăruți din peisaj, iar la o aruncătură de băț de zona locuită a Vișoiului se dovedește faptul că oile nu mai urcă la munte, stau în localitate urbană. Cu câinii după ele și cu câte o ciobăniță!

Înapoi în viitor cu Mișu

Ieșită din context pare a fi precizarea că la Câmpulung mai vine și ursul, și nu doar în ultimii ani! Plus că după ceva vreme, în zona Parcului Kretzulescu, au reapărut vulpile. Neieșită din context este constatarea că autoritățile locale au ignorat decenii la rând situația animalelor fără stăpân. Au ignorat-o sau, atunci când a existat preocupare, au ridicat neputincioase din umeri. Nu sunt bani pentru un alt adăpost de câini, se spune, iar Șantierul ADP-ului nu se mai transformă în grajd pentru bovinele și cabalinele capturate de pe domeniul public, în vederea returnării proprietarului contra unei amenzi usturătoare.
În ultimele trei decenii, șase primari s-au întâlnit pe străzi cu animalele. Peste alte trei decenii, în fața blocului va primi bucăți de sandviș Mișu al XIII-lea. Și va trebui să fie agil, fiindcă pescărușii și stăncuțele sunt rapide!
Cătălin I Butoiu

Citește și Curtea de Apel Pitești a decis! Polițistul prins când lua mită a fost arestat preventiv

Citește și După multe încercări, Energomontaj i-a convins pe membrii CTATU de proiectul blocului cu 9 etaje din Găvana

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FRF introduce „Cartonașul negru” în fotbalul juvenil pentru combaterea comportamentului abuziv

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat vineri introducerea „Cartonașului negru”, o nouă măsură disciplinară menită să combată bullying-ul, presiunea […] Citește!

Personalități ale Academiei Române, acasă în Argeș, alături de tinerii argeșeni de excepție

Un eveniment de înaltă ținută academică și culturală s-a desfășurat, astăzi, la Muzeul Județean Argeș. Invitații speciali au fost academicienii […] Citește!

Preacinstitul Brâu al Maicii Domnului, la biserica Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti

În zilele de 5 și 6 octombrie 2026, pentru prima dată în eparhia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului […] Citește!

Urmărit și imobilizat de polițiștii de la Secția 3 de Poliție Pitești

În seara zilei de 10 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție […] Citește!

Teatrul din Pitești – o nouă stagiune. Duminică, „Proștii sub clar de lună”

Duminică, 13 septembrie, la ora 19, începe noua stagiune la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, cu acet prilej fiind programat […] Citește!

GIC NOSAG METAL angajează

GIC NOSAG METAL, companie cu peste 500 salariati,  specializata in productia de subansamble auto din metal obtinute prin procese de […] Citește!

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni! Ce vizează ancheta procurorilor

Procurorii DNA București au descins miercuri, 9 septembrie, la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni din Argeș, într-o anchetă ce vizează, conform […] Citește!

Minor reținut după ce a furat un telefon și pet-uri goale

În ziua de 09 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un […] Citește!

Argeș. Cartuș din Primul Război Mondial, găsit într-o gospodărie

Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat, joi, 10 septembrie, să intervină într-o gospodărie din comuna Valea Mare Pravăț, […] Citește!

General în rezervă, găsit mort într-o locuință din Prahova. Fusese căutat de polițiști după ce a plecat înarmat de acasă

Generalul în rezervă Dorin Ioniță, fost comandant al forțelor întrunite din România, a fost găsit mort, vineri dimineață, într-o locuință […] Citește!

Bolojan insistă pentru un guvern de tranziție: „Nu mai e vorba de un calcul politic”

Ilie Bolojan readuce în discuție varianta unui guvern tehnocrat, pe care o vede drept o posibilă soluție pentru depășirea actualului […] Citește!

Omar Hayssam, condamnat pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, a fost eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a decis definitiv punerea sa în libertate

Omar Hayssam, condamnat la 24 de ani și 4 luni de închisoare în urma contopirii pedepselor din trei dosare, a […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!