Web Analytics

„Revoluţia Fiscală” nu afectează salariile de la Micromotoare

de | 29.11.2017 23:30 | Economie

12 StanculescuSindicatul Liber Independent „Solidaritatea” din Nidec (IMEP) a ajuns pe cale amiabilă la o înțelegere cu administrația companiei astfel încât salariile angajaților de aici să nu fie afectate negativ de modificările aduse Codului Fiscal prin așa numita „Revoluție Fiscală”.
„Mâine (n.r. marți, 28 noiembrie) avem întâlnire cu cei din conducerea fabricii pentru a semna actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă în baza căruia sunt trecute contribuțiile sociale de la angajator la angajat. Țin să precizez că am găsit înțelegere la patronat și această trecere va fi făcută astfel încât salariile nete ale angajaților noștri să nu scadă. Suntem o companie în creștere acum, în dezvoltare, am ajuns la aproximativ 500 de angajați și se fac recrutări de personal în continuare, se deschid noi linii de producție, și era necesar ca oamenii să știe că salariile lor nu scad. Mai mult, unele salarii chiar vor crește dar cu sume foarte mici”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș, Florian Stănculescu, liderul Sindicatului „Solidaritatea”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii