Web Analytics
scris duminică, 27.06.2021

Reținut pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat nepotul de 20 de ani

În baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:

Reținut pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat nepotul de 20 de ani

În ziua de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în urma unui conflict petrecut în localitatea Buzoești, un tânăr de 20 de ani ar fi fost rănit,cu un cuțit, de către unchiul său, de 50 de ani.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești s-au deplasat cu operativitate la fața locului, bărbatul în cauză fiind condus la sediul poliției, iar victima, transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub aspectul tentativei de omor, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, în cursul nopții de 26spre 27 iunie a.c., bărbatul, de 50 de ani, din Buzoești, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...