Web Analytics

Arestat în flagrant pentru șantaj sexual

de | 13.10.2017 09:15 | Actualitate

catuse santajÎn ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

 

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.515 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 4 permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.

De asemenea, în data de 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Investigații Criminale Costești l-au depistat pe C.I.A. de 19 ani, din comuna Izvoru, bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Acesta este bănuit că ar fi pretins suma de 200 de lei de la persoana vătămată, pentru a nu divulga fotografii compromițătoare cu aceasta.
Pentru depistarea tânărului a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant delict.

Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca la data de 13 octombrie a.c. să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și de luare a unei măsuri preventive.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole