Preotul Nicolae Niţescu s-a născut la 15 octombrie 1893, în localitatea Boteni, satul Valea Popii, judeţul Argeş (în vremea aceea, judeţul Muscel). A absolvit şcoala primară din satul natal (1895), gimnaziul din Câmpulung (1897), apoi Seminarul Teologic din Curtea de Argeş (1897-1904). Preotul Nicolae Radomir s-a născut la 26 august 1910, în familia unor oameni simpli din localitatea Cocu, judeţul Argeş. După absolvirea Seminarului Teologic de gradul II, de opt clase, primeşte darul hirotoniei, ajungând să slujească în apropierea satului natal, la Moşoaia, judeţul Argeş. Alte date biografice nu se regăsesc în dosarul penal pe care Securitatea l-a alcătuit împotriva sa.
Preotul Niţescu nu a acceptat înfiinţarea Gospodăriei Agricole Colective
Timp de un an, preotul Nicolae Niţescu a fost învăţător la Mihăeşti, iar în 1906 a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Lucieni, judeţul Argeş. Patru ani mai târziu, părintele Niţescu se transferă ca paroh în satul natal, unde slujeşte până în timpul regimului comunist. La 23 decembrie 1952 este reţinut şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. Este acuzat că s-ar fi opus procesului de colectivizare declanşat în localitatea Boteni. Conform interogatoriilor consemnate în ancheta Securităţii, în primăvara anului 1952 aflăm că părintele Niţescu i-ar fi „instigat pe ţăranii din comună să nu se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă, spunându-le că acolo vor pierde totul”. De asemenea, tot părintele Niţescu ar fi întreţinut „o stare de spirit alarmistă în rândul consătenilor, spunându-le că în curând va începe un nou război, vor veni americanii” şi, prin urmare, să nu predea cotele, căci vor scăpa de comunişti. E greu de decelat între cele consemnate despre preotul Niţescu şi cele declarate de martori sau fabulate de anchetatorii Securităţii. De remarcat este că preotul Niţescu nu s-a numărat printre cei care au acceptat înfiinţarea Gospodăriei Agricole Colective în localitatea Boteni, mai ales că şi el deţinea o importantă suprafaţă de teren şi utilaje agricole. Părintele Niţescu a refuzat categoric acuzaţiile aduse la Securitate, din acest motiv el fiind caracterizat de către anchetatori ca un „element încăpăţânat, mincinos, care s-a purtat obraznic în timpul anchetei”. Însă declaraţiile contradictorii ale martorilor acuzării au constituit elementele care l-au convins pe procurorul militar că nu poate stabili vinovăţia, prin urmare, la 15 aprilie 1953, părintele Niţescu fiind „eliberat provizoriu”, din Penitenciarul Piteşti. În fapt, intenţia Securităţii era ca părintele Niţescu, care se confrunta cu o sănătate precară, să nu moară în timpul anchetei. Audierile au continuat, martorii propuşi de părintele Niţescu nefiind luaţi în seamă. Din acest motiv, în iunie 1954, părintele a recurs la un instrument legal şi eficace, anume legalizarea la notariat a declaraţiilor pe care Procuratura Militară nu le admitea în urmărirea penală. Procesul penal s-a ţinut un an mai târziu. Prin Sentinţa nr. 2253 din 25 octombrie 1954 a Tribunalului Militar Bucureşti, în deplasare la Piteşti, părintele Niţescu a fost condamnat la 6 luni de închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „agitaţie publică”. Prin această hotărâre penală, practic se legaliza abuzul Securităţii, prin care părintele fusese reţinut fără forme legale. Dar părintele Niţescu a refuzat să rămână cu acest stigmat penal. El a cerut recurs, încât prin Decizia nr. 397 din 28 februarie 1955 a Tribunalului Militar pentru Unităţile MAI, părintele Niţescu a fost „achitat de orice penalitate”.
Acuzaţiile care i s-au adus preotului Radomir au constat în subminarea procesului de colectivizare
La 22 septembrie 1959, preotul Nicolae Radomir este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. Acuzaţiile care i s-au adus constau în subminarea procesului de colectivizare pe considerente ideologice conspiraţioniste, de factură legionară. Părintele Radomir nu a recunoscut nicio acuzaţie de ordin ideologic, iar cum nici anchetatorii nu aveau probe, ancheta s-a concentrat pe tema atitudinii adoptate faţă de colectivizare. De fapt, scânteia a apărut atunci când angajaţii unei întreprinderi de exploatare petrolieră au încercat să monteze nişte sonde pe terenul pe care preotul Radomir încă îl mai avea în posesie. Situaţia s-a complicat când alături de preot s-au poziţionat mai mulţi cetăţeni, ajungându-se astfel, practic, la o frondă faţă de autorităţile statului, atitudine care nu a mai permis instalarea sondelor. În ancheta de la Securitate s-au consemnat o serie de afirmaţii pe care preotul le-ar fi făcut în diverse împrejurări, precum încercarea de instalare a sondelor sau campania de colectivizare. Chiar dacă acestea au fost negate vehement de către preotul Radomir în anchetă, suntem de părere că totuşi conţin un sâmbure de adevăr, mai ales că au constituit probe pentru condamnarea sa. De pildă, referitor la episodul instalării sondelor, preotul ar fi spus: „Comuniştii nu respectă pe proprietari, încât omul nu mai e proprietar pe avutul şi terenul său. Pun cele mai mari greutăţi, pentru ca de avutul lor oamenii să nu mai poată dispune, fiindu-le luat în folosinţă pentru instalarea sondelor ale căror produse sunt luate de ruşi, iar noi, românii, plătim petrolul”. În privinţa colectivizării, preotul Radomir a afirmat: „La colectiv este rău, căci îţi dă mâncare cu porţia, de la cazan, şi nu cât ai vrea să te saturi; la muncă te duce cu frontul, unde sunt mai mulţi şefi decât muncitori, pe care îi ţine din scurt pentru a munci peste puterile lor, iar drepturi le dă cât vor [comuniştii, n.n.], chiar dacă le depăşeşte norma”. Părintele Radomir a mai fost acuzat în anchetă că nu ar fi colaborat cu autorităţile locale sau că nu ar fi răspuns la chemarea acestora pentru diverse activităţi obşteşti, precum campania de înscriere în întovărăşire sau să apeleze la cetăţeni pentru a munci în timpul sărbătorilor religioase. În schimb, preotul cerea credincioşilor să contribuie la renovarea bisericii. La răspunsul credincioşilor că au şi cote agricole de plătit, preotul Radomir le-ar fi spus că pot plăti cotele „mai încolo”. De altfel, în problema achitării cotelor, părintele se pare că ar fi spus: „Partidul de azi a luat o hotărâre injustă; n-ar fi trebuit să supună pe locuitori să mai dea cote de carne, căci i-a sărăcit prin luarea atâtor cote de cereale”. Evident că în acest şuvoi de atitudini, afirmaţiile cu privire la atitudinea statului comunist faţă de Biserică nu au lipsit: „În ziua de azi oamenii au devenit păgâni, care nu respectă religia, nu se mai duc la biserică pe motiv că sunt atraşi în organizaţiile pe care le fac comuniştii”. În consecinţă, prin Sentinţa nr. 130 din 19 martie 1960 a Tribunalului Militar Craiova, în deplasare la Piteşti, părintele Radomir a primit o condamnare de opt ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Piteşti (octombrie 1959) şi Aiud (noiembrie 1962), dar şi lagărele de muncă de la Giurgeni (iunie 1960 şi iunie 1961) şi Salcia-Ostrov (iulie 1960 şi decembrie 1961). Din februarie 1962 a fost declarat „inapt” pentru muncă, mai ales din cauza sănătăţii precare. La 1 august 1962 a fost eliberat din penitenciarul Aiud.
