„Biblioteca din Bradu” se poate citi undeva sub inscripţia cu Căminul Cultural Bradu. O uşă deschisă către cunoaştere, către lumină, către oportunităţi. Către cunoaşterea propriei conştiințe, către cunoşterea celor din jur sau a unor ţinuturi. Un drum, o intrare, o scară. La capăt, sus descoperi deznodământul, un răspuns, o regăsire, o mulțumire, o fericire. Cărţile reprezintă ocazia de a evada în alte lumi, de a trăi alte poveşti, de a înţelege alte caractere. Probabil fără cărţi viaţa ar fi fost tristă.
Primele informaţii le avem despre bibliotecile şcolare din Bradu din timpul primului război mondial
Biblioteca este o instituţie de cultură în care se adună, se organizează şi se păstrează fonduri de publicaţii şi manuscrise pentru a fi folosite de cititori.
Legea Bibliotecilor 334 din 2002, defineşte biblioteca ca fiind instituţia care facilitează cititorilor utilizarea de cărţi, publicaţii, documente în scop de informare, cercetare, educaţie sau recreere; iniţierea, organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, având o importanţă strategică. Ideea bibliotecilor populare a apărut prin primăvara anului 1871, când ministrul de atunci al cultelor a dat o dispoziţie care-i obliga pe întreţinătorii de şcoli să strângă fonduri pentru înfiinţarea şi dezvoltarea bibliotecilor şcolare, urmând ca ele, cu timpul, să devină publice, în patrimoniul şcolii. Cărţile au fost dintotdeauna grija preoţilor, pentru că pe lângă mănastiri şi biserici s-au organizat primele şcoli şi a celor care au trudit în învăţământ, în condiţiile în care ţăranii prea săraci şi puţini cunoscători de carte, ajungeau cu greu în posesia cărţilor. În comuna Bradu, primele informaţii le avem despre bibliotecile şcolare din timpul primului război mondial. În 1916 – 1918, războiul, prin „bunăvoinţa” soldatului neamţ, a distrus o parte din istoria comunei şi a şcolii, cărţile şi documentele şcolare fiind folosite de soldaţi drept combustibil şi fiind arse. Se pare că au fost distruse atunci 30 de cărţi, însă au fost salvate 119 volume.
În anii 1933-1934 peste 40 de persoane au împrumutat cărţi la Bradu
La începutul anului şcolar 1918-1919 învăţătorii Gheorghe Marinescu, Nicolae Popescu şi Vasile Dinescu au făcut eforturi susţinte pentru a îmbogăţi zestrea şcolii cu noi manuale necesare elevilor. Cărţile şcolare erau procurate de învăţători, dar şi de părinţii mai înstăriţi ai copiilor.
Prin ordinul ministrului în 1933 cărţile urmau să se procure de Comitetul Şcolar, de Cooperativele Şcolare sau de Consiliul Şcolar al Învăţătorilor. Copii săraci primeau ajutoare în îmbrăcăminte, dar şi cărţi alături de coroniţa de, „lauri”. Marin Preda descrie un asemenea episod memorabil în scena „Premiul întâi” din „Moromeţii”, când Nicolae, cel mai tânăr membru al familiei, un copil cu un fizic anemic, dar cu multă dragoste de carte este anunţat pentru premiul întâi şi primeşte o coroană de flori şi cărţi ca răsplată pentru rezultatele la învăţătură, spre surprinderea tatălui său. Aşa cum era obiceiul odată, este invitat să spună în faţa părinţilor strânşi în sală, o poezie, însă îl apucă o criză de friguri şi îi vine rău. Ajuns acasă, tatăl nu spune că Nicolae este bolnav, cum s-ar fi cuvenit, ci că a luat premiul întâi. Acest fapt stârneşte mirarea și neîncrederea familiei pentru că băiatul nu vorbise niciodată despre dragostea lui de carte. Generaţii de învăţători, e drept mai mult din aceste timpuri de poveste, şi-au transmis odată cu averea umană şi materială a şcolii şi grija de a conserva şi dezvolta un fond de carte. În lipsa unei biblioteci săteşti, adulţii din comună interesaţi de lectură se folosesc de biblioteca şcolară, în anii 1933-1934 peste 40 de persoane împrumutând 130 de cărţi, în încercarea de a descoperi „cheia către camerele necunoscute din castelul care este înăuntrul nostru”, cum spunea Kafka. Cei mai mulţi dintre săteni nu erau însă atraşi, din păcate, defel spre lectură, dar atunci războiul şi sărăcia erau probleme reale.
La începutul comunismului biblioteca avea peste 400 de volume
Totuşi, dascălii ajutaţi şi de administraţie au fost cei care au diversificat direcţiile de abordare a problemei educării şi lecturii, pornind de la acordarea gratuită de manuale, la organizarea unor „cercuri de poveşti” şi a unor „centre de citit” în anii 1950-1960. Chiar dacă comunismul a dat o grea lovitură culturii, biblioteca din comună nescăpând de epurarea din 1947 când din 403 cărţi au fost scoase 211 titluri, în actul dirijat de culturalizare a satelor s-au depus eforturi pentru ca toată lumea să ştie şi să citească, „munca cu cartea fiind divizată pe fiecare cadru didactic”. S-au înfiinţat centre de studii, încercându-se ca la întâlnirile săptămânale să se şteargă anii de studiu îndelungat ai unora, în favoarea „originii sănătoase” a altora. La aproape un secol de la aceste poveşti, lucrurile nu arată nici astăzi mai bine. Lumea de azi citeşte puţin. În comunism, bibliotecile erau funcţionale, existau peste tot: în orașe, la sate, în școli, în staţiuni de vacanţă. Erau bine aprovizionate şi nu erau nefrecventabile. Astăzi, numărul lor este în scădere. Unele locaţii sunt improprii. Nu este şi cazul bibliotecii din Bradu, chiar dacă clădirea căminului cultural care o adăposteşte nu este foarte îmbietoare din afară, înăuntru lucrurile nu stau deloc rău. Cu toate acestea biblioteca din Bradu rămâne un loc deplorabil, deplorabil prin lipsa de cititori, prin interesul scăzut al elevilor dar şi al unor dascăli care nu mai ştiu să le insufle copiilor dragostea de carte. O bibliotecă înseamnă înţelepciune, o bibliotecă este mai preţioasă decât toată averea şi toate lucrurile dorite nu se pot compara cu ea. O bibliotecă depăşeşte orice alt lucru pe care o comunitate poate să-l facă în beneficiul oamenilor ei. Cărţile sunt averea de preţ a lumii şi moştenirea de drept a generaţiilor viitoare.
Sursa: pagina de FB a comunei Bradu
0 Comentarii